Acasă Interviuri Semnal de alarmă Dacă nu primesc asistenţa medicală de specialitate,10% DINTRE...

Semnal de alarmă Dacă nu primesc asistenţa medicală de specialitate,10% DINTRE COPIII NASCUTI PREMATUR ORBESC! – Interviu cu dr. Monica Pop, medic primar oftalmolog, directorul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti

32
DISTRIBUIȚI

 PROMPT MEDIA (P.M.) – Ce fel de pacienţi sunt bucureştenii?

Dr. MONICA POP (M.P.) – Bucureştenii, din nefericire, sunt pacienţi la fel de neglijenţi ca şi ceilalţi. Chiar mi se pare inadmisibil ca o persoană care are acces la asigurări de sănătate să nu profite de ele. La fel ca peste tot, foarte mulţi dintre bucureşteni sunt neasiguraţi şi ştiu că în afara acestor asigurări nu pot beneficia de asistenţă medicală. Mai mult, unii nici nu se informează. Ei ar trebui să ştie că orice persoană care nu are nici un fel de venit poate să plătească singură, la Casa de Asigurări de Sănătate, 6,5% din venitul minim pe economie, deci este sub 200.000 de lei, şi beneficiază de asistenţă medicală gratuită. Este păcat că lumea nu se asigură. Nu în ultimul rând, am remarcat că foarte mulţi bucureşteni lucrează la negru. Deşi s-a încercat eradicarea acestui fenomen, personal sunt foarte sceptică şi nu cred că se va reuşi. La noi, la Camera de Gardă vin foarte mulţi pacienţi care suferă accidente de muncă. Din fericire unele sunt minore şi nu presupun mari intervenţii. Sunt şi dintre cei care vin cu afecţiuni grave şi care, pentru că lucrează la negru, nu sunt asiguraţi. Avem pacienţi de peste tot, de toate categoriile sociale, din toate părţile ţării, dar cred că bucureştenii, în mod deosebit se disting prin asta.

P.M. – Privind în ansamblu afecţiunile bucureştenilor şi încercând să tragem o concluzie, se poate face „o hartă” a afecţiunilor oculare în cazul bucureştenilor?

M.P. – Bucureştiul este un oraş destul de poluat şi afecţiunile oculare alergice sunt foarte numeroase. O mare parte dintre pacienţi, mai ales cei care au un teren alergic, atunci când părăsesc Bucureştiul nu mai au probleme, scapă de neplăceri, dar la întoarcerea în oraş afecţiunea lor revine. Sunt conjunctivite alergice, sunt alergodermii palpebrale, sunt tot felul de afecţiuni de acest tip care apar. Nu cred că se poate spune că într-un anumit cartier predomină o anumită boală. Sunt fenomene care apar întotdeauna. Mai sunt afecţiunile oftalmologice ale copiilor. Din acest punct de vedere, sfătuiesc pe toată lumea care are copii foarte mici să nu meargă la medicul pediatru cu afecţiunile oftalmologice, ci să se adreseze medicului oftalmolog din teritoriu. Sigur că pediatrul are o gamă foarte largă de cunoştinţe, dar nu poate cuprinde totul. Afecţiunile oftalmologice sunt specifice şi unele dintre ele se pot rezolva numai la vârstă foarte mică. Din acest motiv, repet, orice părinte care observă ceva în neregulă la copilul său, din sfera oftalmologică, trebuie să se adreseze medicului oftalmolog din policlinica teritorială.

P.M. – Printre pacienţii Dvs. sunt mai mulţi bucureşteni sau mai mulţi pacienţi veniţi din provincie?

M.P. – Cred că numărul este egal pentru că este singurul spital de urgenţă din ţară şi noi asigurăm asistenţa medicală de urgenţă pentru întreaga ţară atunci când acest lucru nu este posibil pe plan local. Printre judeţele limitrofe, şi chiar sunt foarte multe judeţe, există locuri unde nu au Gardă la oftalmologie. Din acest motiv, atunci când apar urgenţe după orele de program obişnuit, sunt trimise la noi. Sunt situaţii când la Camera de Gardă vin şi câte 200 de pacienţi într-o singură zi. În perioadele de vacanţă, de Crăciun, de Paşti, în vacanţa de vară, când oamenii sunt în concediu, cozile sunt foarte mari, iar numărul pacienţilor este chiar mai mare de 200 pe zi. Poate ajunge şi la 300. Este adevărat că printre aceştia sunt şi pacienţi care nu înţeleg că trebuie să meargă mai întâi la policlinica teritorială. Mai ales cei care nu au afecţiuni care presupun intervenţie chirurgicală. Cei care primesc recomandarea unei intervenţii chirurgicale, traumatismele grave trebuie să vină la noi per primam. Dar avem şi tot felul de bolnavi care nu sunt urgenţe. Pe de altă parte, în policlinicile teritoriale, trebuie ca medicii directori să nu dea drumul în concediu, în acelaşi timp, la doi medici oftalmologi, aşa încât turele să fie acoperite de aşa manieră ca populaţia să poată beneficia de aceste servicii. Este foarte greu ca o singură Cameră de Gardă şi un singur Spital de Urgenţă să poată să facă faţă. Gândiţi-vă că numai în Bucureşti sunt 2.000.000 de locuitori. Nu mai discutăm de cei care sunt veniţi în vizită aici sau sunt în tranzit. Nu mai vorbim de străini. Încă o dată spun, organizarea asistenţei medicale din acest punct de vedere lasă puţin de dorit.

P.M. – Trataţi şi străini?

M.P. – Bineînţeles. Şi în urgenţă, dar şi pacienţi care vin în mod special să se opereze la noi. Vin în fiecare zi. Vin pentru că anumite intervenţii chirurgicale sunt mult mai ieftine la noi, dar şi pentru că au încredere în competenţa medicilor români. Este un fenomen obişnuit. Pentru noi nu este o noutate. Este adevărat că numărul străinilor nu este spectaculos de mare, dar trebuie spus că nici nu ne-am făcut în mod special reclamă, pentru că încă nu am reuşit să terminăm lucrările de consolidare şi refuncţionalizare. Atunci când spitalul va fi complet gata vom face şi reclama respectivă, pentru a putea primi mai mulţi străini. Dar şi aşa, avem condiţii hoteliere foarte bune, iar din punct de vedere medical, actul medical oftalmologic este de cea mai înaltă calitate.

P.M. – Aţi vorbit de reconsolidarea şi refuncţionalizarea spitalului. Este imposibil să nu observi că Spitalul de Urgenţe Oftalmologice este înconjurat de schele. Înăuntru şi în afara spitalului. Sunt folii protectoare şi var peste tot. Când veţi scăpa de acestea?

M.P. – Suntem într-o perioadă de impas financiar pentru că Spitalul, de fapt clădirea, a fost preluată, ca şi celelalte spitale, de primărie. Ministerul Sănătăţii afirmă că Primăria este cea care trebuie să termine lucrarea, iar Primăria afirmă că Ministerul Sănătăţii, aşa că deocamdată sunt nişte mici neînţelegeri pe care sperăm să le putem depăşi, mai ales că suntem în fază finală. Consolidarea este peste 95% terminată şi mai avem trei etaje de refuncţionalizat. Dacă am avea fondurile necesare, în două-trei luni am termina toate lucrările. Să sperăm că Ministerul ne va înţelege şi ne va ajuta. Este păcat ca lucrurile să fie lăsate aşa. Suntem singurul Spital de Oftalmologie de o asemenea anvergură din ţară. Este spital de interes naţional, ca să nu mai vorbim de faptul că suntem şi în centrul oraşului.

P.M. – Cu aparatura cum staţi?

M.P. – Cu aparatura să ştiţi că stăm destul de bine. Să ştiţi că cea mai mare parte din aparatura pe care o avem am obţinut-o prin eforturi proprii. Foarte, foarte puţină aparatură a fost asigurată de Ministerul Sănătăţii. În general sunt aparate din donaţii. Sunt aparate de cea mai înaltă calitate. Într-adevăr, suntem foarte bucuroşi acum pentru că există o societate din Statele Unite ale Americii, care a ajutat foarte mult oftalmologia românească. Se numeşte Humana. Această societate este deosebit de serioasă. De fiecare dată ne-a ajutat cu aparatură foarte serioasă şi ne-a pregătit şi colegi. Noi am dorit să existe mai multe departamente în care actul oftalmologic să ajungă la cea mai înaltă clasă. Au fost colegi care s-au pregătit în domeniul chirurgiei videoretiniene, unii pentru glaucom, alţii pentru cataractă, şi aşa mai departe. Această societate ne-a ajutat foarte mult, luând colegi acolo, pe cheltuiala ei, şi încercând să îi ajute şi cu aparatură. Chiar sâmbătă am primit, spre marea noastră bucurie, un laser special pentru retinopatia de prematuritate. Este deosebit de important pentru că foarte mulţi copii născuţi prematur, cărora li se salva viaţa, rămâneau fără vedere, chiar dacă din punct de vedere fizic se dezvoltau normal. Asta se întâmplă din cauza unei foarte grave afecţiuni – retinopatie de prematuritate – şi care dacă nu este depistată imediat după naştere şi nu se aplică laser, copilul rămâne fără vedere. Din păcate, nu sunt puţini (aceşti copii pe care îi vedem la televizor că fac apel să plece în altă ţară să se opereze) sunt copii cu stadii depăşite, care, ne pare  rău să spunem acest lucru, nu vor mai vedea niciodată. Retinopatia de prematuritate, după stadiul IV, nu mai are soluţie, decât o intervenţie chirurgicală, dar care nu redă funcţionalitatea. Această intervenţie chirurgicală este un anumit tip de dezlipire de retină, dar care se poate opera, care ataşează retina, dar care nu mai redă vederea. Copiii vor rămâne nevăzători pentru tot restul vieţii. Încă o dată spun, această societate ne-a trimis un laser absolut nou, de care or să poată beneficia, din nefericire, numai prematurii din Bucureşti. Noi facem apel la neonatologii din toată ţara ca, dacă au astfel de cazuri, să le trimită la Bucureşti. Este destul de dificil pentru că aceşti copii sunt foarte, foarte mici, sunt trimişi în incubatoare, au nevoie de neonatolog şi de anestezist, le trebuie condiţii foarte speciale. Este foarte greu, dar merită, pentru că dacă le salvăm viaţa şi nu le salvăm şi vederea rămân cu handicap. Este foarte dureros. Recent am văzut doi gemeni care aveau retinopatie de prematuritate şi care vor rămâne fără vedere toată viaţa. Este păcat de Dumnezeu…. Este foarte important să punem la punct şi acest domeniu şi să ajutăm şi aceşti prematuri. Eu sper că există un program naţional pentru aceste probleme, şi măcar în centrele universitare să putem aplica aceste tratamente. 10 % dintre cazurile de prematuri au această boală, deci 10% din prematuri rămân fără vedere dacă nu li se aplică acest tip de laser în timp util.

P.M. – Aţi vorbit cu entuziasm despre sprijinul primit de la americani. Marile companii româneşti nu sar în ajutorul Dvs?

M.P. – Foarte puţin. Foarte puţine. Din partea firmelor româneşti foarte rar se întâmplă să primim o sponsorizare, deşi foarte multe îşi rezolvă problemele prin noi. Suntem un spital cu foarte mare adresabilitate. Numai anul trecut am avut 13.000 de intervenţii chirurgicale mari. Avem un bloc operator foarte mare, constituit din şase săli de operaţie cu opt mese. Deci opt chirurgi pot opera concomitent în sala de operaţie. La parter avem o sală de operaţie pentru intervenţii de urgenţă. Nici nu am socotit aceste intervenţii. Peste 1.000 de pacienţi pe lună se operează în spitalul nostru. Mie mi se pare destul de penibil să ceri cuiva ceva, mai ales că ei ştiu cu ce greutăţi ne confruntăm. Sunt puţini cei care au venit să ne întrebe şi să încerce să facă o donaţie. Este o firmă care îşi desfăşoară activitatea în România, dar nu este românească, se numeşte Alcon, şi care a ajutat oftalmologia românească cu ce s-a putut. Zilele trecute am primit, pe neaşteptate, un ajutor din partea unei firme româneşti – Unirea Shopping Center. Este vorba despre un autorefractometru de care nu beneficiam până în momentul de faţă, apoi este un electrocardiograf  performant, care ne ajută foarte mult pentru că eram în situaţia de a încerca, cu puţinii bani pe care îi avem, de a achiziţiona un astfel de aparat pentru sala de operaţie. Avem o sală de explorări funcţională dotată cu un electrocardiograf de bună calitate, dar în sala de operaţie nu aveam şi bolnavul trebuia deplasat dacă avea nevoie de explorări funcţionale. În aceeaşi măsură aveam în vedere achiziţionarea unui glucometru – un aparat pentru măsurat glicemia de urgenţă – aveam şi asemenea aparat, dar tot la sala de operaţie şi era nevoie şi de unul în Sala de Gardă şi l-am primit acum. Am mai primit şi o trusă de oftalmoscop, care niciodată nu strică. Este o donaţie neaşteptată, dar este o bucurie pentru noi şi am dori ca şi alte societăţi să facă astfel de gesturi. Într-un spital întotdeauna sunt bani puţini şi orice lucru contează. Se întâmplă ca într-o casă. Se strică tot felul de lucruri, trebuie achiziţionate lucruri noi, iar cei care se ocupă de achiziţii nu se gândesc şi la aceste lucruri. Le mulţumim tuturor celor care ne ajută şi sperăm ca acest gest să se repete.

P.M. – În urmă cu câţiva ani eraţi implicată în viaţa politică. Vă mai întoarceţi în politică?

M.P. – Nu, în nici un caz. Am renunţat de mulţi ani, pentru că este foarte mult timp acolo de acordat şi eu chiar nu am. În al doilea rând, recent am dobândit o nouă funcţie la Rectorat şi s-a suprapus peste treaba pe care o aveam de făcut în acest spital. Iar eu nu vreau să renunţ niciodată la meseria mea de fond. Nu am neglijat-o până acum şi nu vreau să o neglijez nici de acum înainte. Doresc să-mi văd de intervenţiile chirurgicale şi de pacienţii mei. În nici un caz în politică. Poate după ce voi ieşi la pensie. Îi admir pe unii dintre cei care fac politică, despre alţii, dimpotrivă, nu am o părere foarte bună. Consider că oamenii trebuie să fie corecţi, să-i ajute pe ceilalţi. Şi ceea ce este foarte, foarte important, mi se pare extraordinar să nu se schimbe după ce au dobândit o funcţie. Foarte mulţi cred că dacă au o anumită funcţie cred că sunt altfel decât ceilalţi oameni şi fac uz de funcţie. Pe noi, ca medici, ne impresionează în mod neplăcut când cineva cu funcţie mare încearcă să facă uz în mod nepoliticos de poziţia pe care o ocupă. Sunt şi oameni care au funcţii mari şi care sunt deosebit de politicoşi, care vorbesc foarte frumos, care se comportă ca un om normal. Dar sunt şi dintre aceia care cred că dacă au o funcţie au şi drepturi în plus. Ceea ce nu este adevărat. Aceşti fac o impresie proastă. Din acest punct de vedere, foarte mulţi politicieni şi partidele lor au pierdut şi pierd în continuare prin comportament negativ faţă de oameni. Lumea vede şi vorbeşte, oamenii judecă. Este foarte urât. Oamenii trebuie să se respecte şi fiecare trebuie să-ţi păstreze demnitatea şi atunci când ajunge într-o anumită poziţie trebuie să ştie că această poziţie este tranzitorie, că va rămâne tot cu oamenii pe care îi cunoştea dinainte şi că aceştia îl vor dispreţui  dacă nu se poartă frumos. Sunt şi oameni care au ajuns în politică în poziţii foarte înalte şi care ştiu să se poarte, care impresionează prin modestie, prin comportament civilizat, prin a nu-şi atribui nişte drepturi pe care nu le au şi prin a vorbi elegant şi civilizat cu partenerul de discuţie. Este extraordinar de important acest lucru.

(2 septembrie 2004, Interviu realizat de Antuanela Roşioru, Agenţia de Presă PROMPT MEDIA)  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here