Acasă Interviuri ACOLO UNDE ESTE VORBA DE VIATA NU SE POATE FACE RABAT DE...

ACOLO UNDE ESTE VORBA DE VIATA NU SE POATE FACE RABAT DE LA NICI UN FEL DE REGLEMENTARI- Interviu cu Mariana Basuc, secretar de stat, şef al Inspecţiei Muncii

29
DISTRIBUIȚI

Înainte de a reclama vechile tehnologii şi lipsa de echipamente trebuie ştiut că 87% din accidentele de muncă se produc din cauza executanţilor, a indisciplinei, a neatenţiei şi, nu în ultimul rând, a consumului de alcool Inspecţia Muncii a fost înfiinţată ca o obligaţie a statului român în urma ratificării Convenţiei 81, fiind  o instituţie omniprezentă în fiecare stat de drept. Aşa cum fiecare stat are Justiţie, Poliţie, are şi Inspecţia Muncii, care în unele state se numeşte chiar Poliţia Muncii. În România, această instituţie a fost înfiinţată în ianuarie 2000 şi are prerogative în două domenii foarte mari de activitate: verifică modul de aplicare şi respectare a legislaţiei muncii, în general. Concret, Inspecţia Muncii se ocupă cu respectarea legislaţiei în domeniul sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, în domeniul relaţiilor individuale de muncă, se ocupă cu supravegherea persoanelor care lucrează în condiţii deosebite şi cu alimentarea bugetelor de asigurări sociale.  

PROMPT MEDIA (P.M.):  – Ce a adus nou pentru România infiinţarea Inspecţiei Muncii?

MARIANA BASUC (M.B.): – Această instituţie a preluat o parte din prerogativele vechiului Departament de Protecţia Muncii. Noutatea o reprezintă sarcina Inspecţiei Muncii în supravegherea şi reducerea pe cât posibil a flagelului pe care îl numim munca la negru. Până în ianuarie 2000 nici o instituţie a statului nu a monitorizat acest fenomen. Putem vorbi de un fenomen al muncii la negru atât timp cât el depăşeşte cotele de suportabilitate pentru societate. Munca fără forme legale, ca şi accidentele de muncă sunt riscuri pe care şi le asumă orice societate. Nimeni în lume nu şi-a propus să eradicheze accidentele de muncă sau munca la negru, aşa cum nu şi-a propus nimeni să eradicheze infracţionalitatea de alte genuri. Din acest motiv consider că formulările de genul „munca la negru e departe de a fi eradicată” sunt deplasate, pentru că munca la negru nu va fi niciodată eradicată. Dar trebuie să fie controlată şi îngrădită în limite care să nu ducă la dezechilibre financiare, mai ales pe bugetele de asigurări, cum se întâmplă în acest moment. Munca fără forme legale este o înţelegere nescrisă între cei doi parteneri, care se soldează în final cu eludarea bugetelor de asigurări sociale. Până la 1 ianuarie 2000 nimeni nu a urmărit acest fenomen, ceea ce a determinat şi crearea Inspecţiei Muncii în acest mod, generalist, pentru a exista un organism de inspecţie care să preia aceste sarcini. Este un domeniu foarte greu de cuantificat. Ar fi fost foarte bine dacă s-ar fi putut facă astfel de calcule. Există foarte multe speculaţii, estimări din partea multor segmente de societate – sindicate, patronate, presă -, dar sunt numai estimări şi sunt bazate pe calcule simple – din forma de muncă activă se scad şomerii şi altele. Există însă şi segmente foarte importante care nu pot fi cuantificate. Casnicele, spre exemplu, deşi nu sunt angajate, nu sunt prinse într-o formă de muncă, nu trebuie obligatoriu să muncească la negru. Şi atunci această cifră nu poate fi cuantificată, aşa cum nu putem să cuantificam criminalii dintr-o ţară. Singurul fenomen după care putem să cuantificăm acest aspect este numărul de contracte de muncă înregistrate în mod oficial, la singura instituţie abilitată să le înregistreze, care se numeşte Inspecţia Muncii. La nivel central, această instituţie este subordonată Ministerului Muncii, iar la nivel teritorial avem inspectorate teritoriale de muncă şi în Municipiul Bucureşti. În subordinea Inspecţiei Muncii există şi o unitate de monitorizare a unităţilor cu risc, un laborator în judeţul Hunedoara, care monitorizează şi verifică unităţile cu riscuri deosebite.

P.M.: – Cum s-a desfăşurat până în prezent activitatea Inspecţiei Muncii şi care sunt rezultatele consemnate?

M.B.: – S-a organizat o campanie naţională împotriva muncii fără forme legale, care are în fiecare an obiective şi ţinte diferite, după evoluţia momentului. Anul acesta spre exemplu, am putut să facem o estimare a evoluţiei acestui fenomen. După primul an de funcţionare, numărul contractelor de muncă a crescut cu aproape 20 la sută, iar numărul de convenţii civile a crescut cu mai mult de 20 de procente. Asta nu înseamnă că au crescut angajările în România, pentru că fenomenul nu este direct proporţional cu performanţele economice. Asta înseamnă că avem de-a face cu intrarea în legalitate a unor angajamente din zona negrului. Sperăm ca la începutul anului 2002 sa putem anunţa o creştere în aceeaşi direcţie. Până în luna septembrie, au fost controlaţi 53.181 de angajatori, dintre care au fost depistaţi că practicau munca fără forme legale 7.364. La toţi aceşti angajatori îşi desfăşurau munca fără forme legale 28.559 de persoane. Ceea ce este trist, este că majoritari în această ecuaţie sunt femeile. Am întâlnit şi destui tineri sub 18 ani  – 210 -, dar, ceea ce este şi mai trist, este că am întâlnit şi copii, în jur de zece copiii sub 15 ani. Având în vedere că gravitatea faptei nu este proporţională cu cuantumul amenzii, putem spune că s-au aplicat amenzi multe. 52 miliarde de lei au fost aduse la buget. Pentru toate contravenţiile pe această problemă, avem deja un proiect de majorare a cuantumului de amenzi, pentru munca fără forme legale, inclusiv pentru abaterile referitoare la securitatea în muncă. Am vrea să ridicăm cunatumul acestor amenzi până la 100 milioane lei.

P.M.: – Aţi vorbit de aproape 30.000 de lucrători  depistaţi fără forme legale de muncă. S-a putut observa o zonă  sau o regiune în care fenomenul muncii la negru să fie mai pregnant decât în alte părţi ale ţări?

M.B.: – Ca arie de răspândire, acest fenomen este întâlnit în special în partea de sud a ţării şi în partea de sud-est, în Moldova şi în Muntenia. Multe persoane au fost depistate în judeţele Argeş, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Prahova, Vrancea. Bineînţeles, cele mai multe, aproape toate chiar s-ar putea spune, sunt descoperite la societăţile private. La fostele întreprinderi de stat nu putem vorbi de muncă la negru şi nici în marile unităţi privatizate, dar sindicalizate. Trebuie să recunosc că în această muncă sindicatele sunt alături de noi şi ne sprijină chiar în acţiunile de control. Au fost depistate situaţii incredibile, atât anul trecut, cât şi anul acesta. La un singur angajator am depistat sute de persoane care nu aveau forme legale de muncă, în sensul că deşi se semnase un contract de muncă acesta nu intrase în legalitate, nu producea efecte pentru că nu fusese înregistrat la Inspecţia Muncii. În consecinţă, în orice moment, angajatul era la cheremul angajatorului.

P.M.: – Aţi vorbit despre manifestarea cu preponderenţă a fenomenului muncii la negru în zona Moldova-Muntenia. Care sunt cauzele?

M.B.: – Preponderent, avem de-a face cu cauze de natură economică, dar şi care ţin de mentalitate. Din nefericire, oamenii acceptă să lucreze pentru plăţi mult sub salariul minim pe economie, iar alţii nu acceptă să lucreze. Am întâlnit multe persoane, în Ardeal, în special, care spuneau mai bine sptau pe indemnizaţia de şomaj până reuşesc să-mi fac forme legale de muncă. Alţii au o alta atitudine. Iau şi indemnizaţia de şomaj şi muncesc şi la negru. Există aşadar în cele mai multe cazuri o complicitate între cei doi. Când avem semnale că se practică munca la negru, după primele două unităţi controlate, constatăm că unităţile sunt închise, ba mai mult, marfa este abandonată, iar lucrătorii dispar. Oamenii nu înţeleg că de fapt noi venim să-i ajutam, că venim să le dăm o stabilitate şi un statut cert şi de siguranţă în societate. Atâta vreme cât nu va exista conştiinţă şi de o parte şi de alta, pentru orice instituţie va fi greu să monitorizeze fenomenul şi să-l stăpânească aşa cum trebuie. În ceea ce priveşte copiii, pentru că am amintit şi copiii, în România munca la negru  a copiilor nu poate constitui un fenomen. Sunt foarte puţine cazuri în care îşi permit să angajeze copiii fără forme legale, la vedere. Acest lucru se face mai mult în spatele tejghelei şi foarte foarte rar, pentru că există multe alte alternative de forţă de muncă. Copiii au alte forme de exploatare, cu care noi ne luptăm. Sunt formele grave de exploatare care se manifestă de cele mai multe ori din cauza sărăciei, prin cerşetorie, activităţi sezoniere în agricultură, spălatul maşinilor în intersecţie. Cei mai mulţi provin din familii dezorganizate sau din familii foarte sărace. Sunt foarte multe familii sărace, dar sunt foarte puţini copiii exploataţi şi care provin din familiile sărace, pentru că există foarte mulţi părinţi demni care îşi ţin copiii acasă pentru că oricum le este mai bine decât în stradă. În ceea ce priveşte munca angajată fără forme legale în rândul copiilor, nu poate fi vorba de un fenomen în România. Altele sunt formele grave de exploatare a copiilor – prostituţia, traficul de droguri, care nu sunt neapărat angajate. De asemenea, există foarte multe situaţii în care în gospodărie copiii sunt exploataţi. Nu aş vrea să se înţeleagă că orice aport al copilului în gospodărie constituie o exploatare, pentru că anumite forme muncă sunt educative şi este chiar necesare. Au fost însă cazuri în care ONG-urile sau Autoritatea Naţională au descoperit situaţii în care părinţii au fost de acord cu abandonul şcolar şi au trimis copiii la muncă. Recent am întâlnit un caz cutremurator în care o fetiţă de nouă ani a fost retrasă de la şcoală şi trimisă la stână să slujească ciobanii, să le facă mâncare. În foarte multe localităţi copiii de vârstă şcolară se scoală cu noaptea în cap, sunt primii care se scoală, hrănesc animalele, muncesc o oră-două şi abia apoi pleacă la şcoală. Nu contează ce anotimp este. Acestea sunt formele grave de exploatare cu care ne luptăm. Aceşti copii apar din familii dezorganizate, din copii abandonaţi sau din copiii străzii.

P.M.: – Este bine de ştiut cum poate verifica fiecare angajat, singur, legalitatea contractului de muncă pe care îl semnează cu angajatorul. Care sunt elementele de verificare asupra cărora tebuie să îşi îndrepte ateţia în primul rând?

M.B.: – Primul element de control al unui angajat este semnarea unui contract care poate să fie contract de muncă pe o perioadă determinată sau nedeterminată sau convenţie civilă. Acest lucru este urmat la prima plată de un stat de plată, pe care trebuie să semneze. In momentul în care banii se dau în mână sau în plic, se semnează pe o agendă sau pe un caiet este ceva în neregulă. Odată salariul primit pe un stat de plată, chiar dacă angajatorul nu îşi respectă obligaţiile, depistat fiind sau reclamat, atunci se poate face încadrarea retroactivă în baza statelor. Pericolul cel mai mare apare atunci când plata se face în mână sau fără nici un stat de plată. Atenţie! Persoana angajată într-o relaţie de muncă trebuie să ştie că atunci când semnează pentru primirea banilor trebuie să primească şi dovada acestei plăţi, un fluturaş, o copie a statului de plată, pe baza căruia se poate face dovada existenţei relaţiei de muncă. Primim foarte multe sesizări. Sunt foarte multe speţe în acest domeniu. Cetăţenii trebuie să înţeleagă care este rolul nostru. Suntem în slujba şi pentru apărarea intereselor cetăţenilor şi nu neapărat pentru angajat, ci şi pentru angajatori. Niciodată în controalele noastre nu pornim de la premisa că angajatorul este vinovat şi nu aplicăm măsuri coercitive decât după ce constatăm că există rea-voinţă, că nu există nici cea mai mică dorinţă de a intra în legalitate. Cea mai mare parte a activităţii noastre se desfăşoară în prevenţie. Avem în legislaţie o prevedere extremă. În cazul în care angajatorul nu vrea să intre în legalitate, a fost somat, amendat, putem merge până la a-i radia societatea din Registrul Comerţului. Nu am uzat încă de această procedură pentru că întotdeauna sunt situaţii în care pe lângă cei angajaţi fără forme sunt şi angajaţi cu acte în regulă. Interesul nostru este să-l convingem să intre în legalitate şi pentru ceilalţi angajaţi ai săi, nu să distrugem locul de muncă al celor angajaţi cu forme legale.

P.M.: – Revenind la cea de-a doua componentă a activitaţii Inspecţiei Muncii, şi anume sănătatea şi securitatea în muncă, ar fi interesant să ştim exact cum ne prezentăm la acest capitol. Sunt sau nu românii asiguraţi din punct de vedere al securităţii muncii?

M.B.: – Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă o altă mare problemă a societăţii româneşti, văzută prin prisma efectelor a 40 de ani de comunism în care acest domeniu se realiza doar la modul declarativ. Paradoxal, inainte de revoluţie, România era catalogată ca una din ţările din  blocul comunist cu cea mai bună legislaţie în acest domeniu. Şi era adevărat. România a avut mult mai puţin de lucru la preluarea acquis-ului comunitar şi stă foarte bine la acest capitol, faţă de implementare. Dovadă a acestor lucruri care se practicau şi înainte, şi din cauza tehnologiilor învechite dar mai ales din cauza atitudinii faţă de această valoare, astăzi ne confruntăm cu efectele – condiţii de muncă foarte proaste, care au dus la îmbolnăviri profesionale şi cu efectele atitudinii, ale conştiinţei oamenilor care, de foarte multe ori, deşi cunosc reglementările, deşi ştiu ce au de făcut  şi ce nu trebuie să facă, ignoră aceste reglementări şi adoptă atitudini vecine cu lipsa spiritului de conservare. Spre exemplu, la ultimul eveniment foarte tragic de la mina Vulcan, unde deşi artificierul, om serios, bine pregătit, în prag de pensie, un foarte bun meseriaş, verificat temeinic conform normelor de protecţia muncii (dovadă este faptul că la ultima verificare nu trecuse examenul teoretic, a stat o lună în altă funcţie, s-a pregătit mai bine pentru a putea trece în subteran), la faţa locului a ignorat reglementările, iar efectele nefaste s-au văzut. În general, avem de dus un război foarte mare cu mentalitatea. În ceea ce priveşte securitatea muncii şi cauzele accidentelor de muncă, ceea ce este dramatic şi poate surprinzător, înainte de a reclama vechile tehnologii, lipsa de echipamente, că nu avem dispozitive, că nu avem totul modern ca în mileniul al III-lea, trebuie să ştie că 87 la sută din toate accidentele se produc din cauza executanţilor, a indisciplinei, a neatenţiei şi, nu în ultimul rând, a consumului de alcool. Acest lucru este inadmisibil în altă parte şi ar trebui să ne dea de gândit în general, mai ales angajatorilor, care ar trebui să se aplece cu seriozitate în supravegherea angajaţilor (prin personal calificat, specializat). Inclusiv sindicatele ar trebui să se gândească atent la acest lucru, pentru că acolo unde este vorba de viaţă nu se poate face rabat de la nici un fel de reglementări. Lucru pe care, din păcate, romanul îl face.

P.M.: – Asigurarea pentru riscurile la locul de muncă va fi introdusă prin noile reglementări pe care le-ati promovat sub forma unei legi. Cum va funcţiona acest nou fond? Cine îl va plăti şi cine va beneficia de el?

M.B.: – Este vorba de un proiect de lege pe care l-am elaborat sub îndrumarea ministrului Athanasiu, aproape simultan cu proiectul Legii inspecţiei muncii. Nu este o invenţie, ci doar am construit ultimă spiţă de la roata care se numeşte sistemul de asigurări sociale. În Legea asigurarilor de sănătate sunt exceptate de la asigurare victima accidentului de muncă şi victima îmbolnavirilor profesionale. Ca să completăm această lacună şi  să creăm un alt cadru de asigurare pentru accidentele de muncă, am creat acest fond administrat mixt – public şi privat – garantat de stat, care are trei prestaţii: face prevenţie (astăzi acest lucru îl face numai Inspecţia Muncii) şi face realibilitare profesională şi medicală a victimelor (lucru de care astăzi nu se mai ocupa nimeni). In al treilea rând face despăgubire. Acest sistem de asigurări va fi monitorizat tripartit, deci nu se va putea pune problema unei eludări a fondurilor şi va funcţiona în sistem de solidaritate, deci nu există posibilitatea căderii sistemului, fiind totodată o necesitate obligatorie conform unor angajamente internaţionale ratificate de România. La acest sistem cotizanţi vor fi numai angajatorii, pentru că acesta este principiul internaţional, iar beneficiari vor fi şi angajatorii şi angajatii. Contribuţia la acest sistem va fi în funcţie de riscurile care există la locul de muncă respectiv. Spre exemplu, avem o fabrică nouă de bere, dată în funcţiune după ultimele standarde în materie şi una care funcţionează de 100 de ani. Ele nu vor cotiza la sistemul de asigurări la fel, ci una va fi la limita maximă (pentru că are condiţii proaste de muncă, riscuri multe pentru angajaţi), iar cealaltă va plăti la nivelul minim pentru a fi asigurată pentru accidentele fără urmări grave. Sistemul este gândit şi adaptat în ideea în care în România foarte multe din condiţiile de muncă proaste vin din imposibilitatea financiară a angajatorului de a îmbunătăţi condiţiile de muncă. Atunci am creat posibilitatea ca în cadrul acestui fond naţional să existe o comisie care să poată aproba proiecte de modernizare, fundamentate, dacă duc la concluzia că îmbunătăţesc condiţiile de muncă. Noi am cerut mai multe facilităţi, dar numai una a fost acceptată de finanţele vremii, referitoare la scutirea de impozit a profitului reinvestit în acest domeniu. Mai propusesem ca toate echipamentele dispozitivele, filtrele, care imbunătăţesc condiţiile de muncă, importate pentru că nu sunt produse în ţară, să fie scutite de taxe vamale. Ministerul de Finanţe nu a fost însă de acord. Avem speranţa că acest proiect va intra în funcţiune foarte repede, există pe lista de priorităţi, este cap de listă a acordului social semnat între guvern, patronate şi sindicate. Dacă toate merg foarte bine, este foarte posibil să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2002, rămânând să existe un an, conform legii, de constituire a fondului şi abia pe urmă să se construiască instituţia.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here