Acasă Uncategorized Bucureşti: Programul de fertilizare in vitro va debuta pe 1 iunie

Bucureşti: Programul de fertilizare in vitro va debuta pe 1 iunie

DISTRIBUIȚI

99671 – 29032011 – Ministerul Sănătăţii începe punerea în aplicare a Programului de fertilizare in vitro şi embriotransfer. Programul va debuta la 1 iunie 2011 şi are ca scop asigurarea fondurilor necesare realizării procedurilor de fertilizare in vitro pentru cuplurile infertile. “Astăzi, în România există 19 unităţi  sanitare publice şi private în care se realizează proceduri de feritilizare in vitro. În mod cert, programul se va derula  în cele două centre din unităţile sanitare de stat, respectiv Spitalul de Obstetrică Ginecologie “Panait Sârbu” (Maternitatea Giuleşti)  şi Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Cluj –Napoca. Programul se va mai putea desfăşura şi în unităţile private care aleg să îl  acceseze. Menţionez că, instituţiile private care accesează acest program nu vor putea solicita, de la pacient, coplată”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.

 

 

 

 

 

 

 

În 2011, bugetul Programului de fertilizare in vitro este de patru milioane de lei. Ministerul Sănătăţii va susţine financiar o sigură procedură de FIV, în limita a 1500 de euro pentru un cuplu, dacă procedura se finalizează cu o naştere. Se estimează că anul acesta vor exista aproximativ 800 de  cupluri care beneficiază de program.

Criteriile de includere în program sunt următoarele: vârsta femeii între 24-40 de ani (medicii specilişti au ales acest interval de vârtă pentru că rata de succes a intervenţiei este cea mai mare, de 28,2%); cel puţin un membru al cuplului trebuie să deţină  cetăţenie română, cu domiciliul stabil în România; cel puţin un membru al cuplului este obligat să deţină statutul de asigurat de cel puţin 24 luni; cuplu stabil căsătorit de cel puţin 2 ani; nici unul din membrii cuplului să nu aibă copil în viaţă, pentru fiecare cuplu se suportă o singură procedură de fertilizare in vitro indiferent dacă a mai avut sau nu o asemenea încercare; rezervă ovariană în limite normale probată de valoarea FSH sau AMH (femeia are rezervă de ovocite), cuplu autolog (se exclude donarea de ovocite, de spermă sau de mamă surogat); indexul de masă corporală a femeii între 20-30 (criteriu ESHRE)- un raport între vârstă, înălţime şi greutate normal.

În două săptămâni, Ministerul Sănătăţii va publica normele metodologice de implementare a programului.

Începând cu 1 iunie 2011, toţi cei care doresc să acceseze programul gratuit de fertilizare in vitro al Ministerului Sănătăţii pot depune dosarul medical, la alegere, în centrele care vor intra în programul gratuit al MS.

Dosarul medical va fi completat de unitatea medicală care asigură tratamentul cuplului, iar copia va fi transmisă la Ministerul Sănătăţii pentru evaluare. Pentru păstrarea confidenţialităţii, copia dosarului va cuprinde doar iniţialele numelui şi un număr de ordine.

La Ministerul Sănătăţii dosarul va fi evaluat de către o Comisie numită prin Ordin de ministru. Comisia va fi condusă de un preşedinte desemnat de direcţia de specilitate din MS.

În cazul unui dosar aprobat, Ministerul Sănătăţii va efectua plata procedurii de fertilizare in vitro, în două etape. În prima fază,  se va achita procedura în valoare de aproximativ 1200 de euro.  În cazul în care procedura s-a finalizat cu o naştere centrul va primi şi  o bonificaţie de 300 de euro. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.