Acasă Anchete Arges: Dispariţia ARPECHIM a fost negociată chiar de la privatizarea PETROM

Arges: Dispariţia ARPECHIM a fost negociată chiar de la privatizarea PETROM

DISTRIBUIȚI

105479 – 13112011 – Dezvăluiri conţinute într-un raport SRI, citate de Jurnal de Argeş, arată că statul nu mai poate salva acum platforma petrochimică piteşteană. Rafinăria Arpechim Piteşti se află la ora actuală în situaţia unui pacient aflat în comă profundă, ba chiar în moarte cerebrală, adică e ţinut în viaţă de aparate, singurul scop (nu tocmai nobil) al acestui demers fiind donarea de organe în sensul valorificării lor. Aceasta este realitatea certificată de un document al SRI, emis sub nr.12.255 din 8 decembrie 2007, şi înregistrat la Senatul României ca nr.40/S/10.XII.07, şi de un raport al Comisiei de anchetă având drept scop investigarea condiţiilor de legalitate privind privatizarea SNP Petrom, datat în 25 octombrie 2007.

 În contextul dat, toţi cei care mor acum de grija Arpechim, politicieni sau funcţionari, nu fac altceva decât să arunce vorbe-n vânt: soarta Arpechim fusese pecetluită încă din contractul de privatizare al Petrom.

„Compania OMV a acceptat, în cea mai mare parte, condiţiile din caietul de sarcini, precum şi cele post-privatizare, solicitând în schimb ca Rafinăria ARPECHIM Piteşti şi Combinatul Chimic DOLJCHIM S.A. să poată fi vândute unui operator eligibil de pe piaţa românească”, se arată în documentul SRI. Adică OMV a vrut să se asigure că poate vinde oricând Arpechim, dar nu oricui, ci doar statului român. Mai exact, OMV şi-a asigurat din start recuperarea, sub o formă sau alta, de la statul român, a banilor investiţi la Arpechim, mecanism pe care îl explicăm în cele ce urmează.

De ce nu poate fi Arpechim salvată de stat

În prezent, miza salvării Arpechim înseamnă preluarea de către stat, preluare care impune statului nu numai achitarea unui preţ de sute de milioane de euro (400, după unele surse) către OMV, ci şi suportarea cheltuielilor de decontaminare a zonei ocupate de instalaţiile aferente, ceea ce presupune un buget inexistent în vistieria Guvernului României. Adevărul referitor la acest aspect al privatizării Petrom, inclusiv Arpechim, se regăseşte în raportul comisiei senatoriale din care cităm: ”Statul român este obligat ca pe o perioadă de 15 ani să despăgubească în totalitate cumpărătorul (n.r. OMV sau orice alt investitor) pentru orice pretenţii în legătură cu poluarea anterioară a mediului, iar pe o perioadă de 30 de ani să se despăgubească cumpărătorul în totalitate pentru orice pretenţii în legătură cu abandonarea sau scoaterea din funcţiune a instalaţiilor abandonate, oprite, închise sau care aşteaptă să fie abandonate”. Adică statul român e bun de plată în orice condiţii chiar şi în situaţia în care OMV taie Arpechim şi îl dă la fier vechi.

Cele patru concluzii care nu dau nicio şansă Arpechim

Comisia senatorială de anchetă privind privatizarea Petrom a emis o serie de concluzii, susţinute şi de SRI, care nu dau nicio şansă pentru Arpechim Piteşti, concluzii pe care vi le prezentăm în continuare: Pretenţiile privind costurile pentru poluare vor avea implicaţii imprevizibile pentru următorii 15, respectiv 30 de ani asupra costurilor suportate de statul român (n.r. preluarea Arpechim de stat e prea scumpă). 2. Prin privatizarea Petrom s-a realizat trecerea în proprietatea companiei (n.r. – OMV) a unor terenuri subevaluate (n.r. – preluarea Arpechim ar însemna că statul devine chiriaş pe terenul OMV). 3. Anularea ulterioară privatizării a datoriilor Petrom, reprezintă prejudiciu adus statului român. 4. Menţinerea pentru 10 ani a facilităţilor fiscale pentru OMV reprezintă o ingerinţă în politica economică a statului român, cu reflexe certe în reducerea veniturilor bugetare. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.