Acasă Politic Bucuresti: Crin Antonescu: Dupa alegeri, vor fi un premier si un guvern...

Bucuresti: Crin Antonescu: Dupa alegeri, vor fi un premier si un guvern stabilite exclusiv de USL

DISTRIBUIȚI

114591 – 12112012 – Liderii USL au pus la punct calendarul acţiunilor comune pentru campania electorală, a declarat, luni, preşedintewle PNL, Crin Antonescu, precizând că Ziua naţională va fi petrecută în Bucureşti.

„Avem stabilite, în vederea acestei campanii electorale, o serie de acţiuni comune, cu alte cuvinte, acţiuni la care co-preşedinţii, liderii centrali ai partidelor din Uniunea Social Liberală vor participa împreună şi, în sensul acesta, vă pot furniza câteva date de calendar care au fost decise definitiv astăzi: 15 noiembrie la Bucureşti, 16-17 noiembrie în Ardeal – Cluj, Mureş, Bistriţa, 23-24 noiembrie în Moldova – Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, 29 noiembrie – Dobrogea, 30 noiembrie – în Banat, 1 decembrie, Ziua Naţională a României, vom fi împreună în Bucureşti şi 6 decembrie în Oltenia. Sunt, repet, acţiunile la care participăm împreună. Sigur că nu sunt singurele, sigur că între timp se desfăşoară, după un calendar detaliat, toate acţiunile colegilor noştri din teritoriu, propriile noastre acţiuni în colegiile în care candidăm şi toate celelalte chestiuni de calendar ale campaniei pe care vi le aducem la cunoştinţă în măsura în care sunteţi interesaţi punctual. Am prezentat şi am decis aceste acţiuni comune, elementul de unitate este unul esenţial în această campanie. Cum se vede deja, se vedea dinainte de a începe campania, se vede şi mai evident odată cu începerea ei, probabil ultima şansă a adversarilor noştri politici – şi observaţi ce cuvinte alese folosesc – nu mai este aceea de a-şi spori numărul lor de voturi, de a decredibiliza cumva Uniunea Social Liberală, ci de a induce ideea că fie nu va fi numit domnul Ponta, ci altcineva din USL prim-ministru, fie altcineva va decide cine, cum sunt miniştrii şi în sensul acesta diverse grupuri – care între noi fie vorba nici nu există – vor acţiona. Ori, mesajul nostru este încă o dată acelaşi pe care îl avem de la înfiinţarea USL, nedezminţit nici de declaraţii, mai ales nici de fapte, care va fi continuat pe timpul acestei campanii şi imediat după aceea. Dacă – şi spun dacă din respect pentru alegători, pentru că nu putem vorbi noi în numele lor, noi suntem foarte optimişti – dar spun dacă Uniunea Social Liberală obţine majoritatea absolută în privinţa mandatelor din Parlament, majoritatea absolută însemnând 50% plus unul din mandatele din Parlament, atunci există câteva certitudini care nu pot fi, cu niciun chip, puse în discuţie. Unu, că premierul acestei coaliţii victorioase este Victor Ponta, că Guvernul va fi alcătuit prin discuţii, aşa cum s-a întâmplat şi prima dată, între conducerile partidelor respective, cu decizia forurilor partidelor respective, va fi un Guvern, deci un premier şi un Guvern stabilite exclusiv de către Uniunea Social Liberală. Aş vrea să spun încă o dată lucrul acesta pentru ca speranţele care se leagă de o eventuală infiltrare, amestecare şi influenţare din alte părţi a acestor procese să fie în chip raţional abandonate”, a declarat liderul PNL în cadrul şedinţei USL de luni, potrivit Cotidianul.ro. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.