Acasă Politic Bucuresti: Declaratiile de avere pe site-ul ANI

Bucuresti: Declaratiile de avere pe site-ul ANI

DISTRIBUIȚI

114394 – 04112012 – Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a lansat pe pagina proprie de Internet o secţiune distinctă, destinată declaraţiilor de avere şi de interese depuse în cadrul procesului electoral

de către candidaţii la alegerile parlamentare din luna decembrie 2012.

În anii electorali anteriori, practica a evidenţiat o serie de nereguli, atât în procedura de completare a declaraţiilor de avere în cadrul procesului electoral, cât şi în cea de transmitere a acestora către Agenţia Naţională de Integritate. Astfel, Agenţia a recepţionat şi gestionat un număr mare de declaraţii de avere şi interese care nu conţineau unele informaţii relevante, cum ar fi: numele persoanei respective, funcţia pentru care candidează, veniturile realizate, patrimoniul soţului / soţiei declarantului etc.

Potrivit prevederilor art. 3, alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind  integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitătilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, “Persoanele care candidează pentru funcţiile de […] deputat sau senator […] sunt obligate să îşi declare averea şi interesele“.

Totodată, conform prevederilor art. 3, alin. (5) din actul normativ sus-menţionat, declaraţiile de avere şi interese se transmit către Agenţia Naţională de Integritate “în termen de cel mult 48 de ore de la depunere”.

Declaraţiile de avere şi interese se întocmesc potrivit modelelor prevăzute în Anexele nr. 1 şi 2 din Legea nr. 176/2010 şi se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripţie, odată cu declaraţia de acceptare a candidaturii, în două exemplare.

Conform art. 29, alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind  integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitătilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, ”nerespectarea termenului pentru depunerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese ori nedeclararea cuantumului veniturilor realizare sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Agenţia poate declanşa din oficiu procedura de evaluare”.

„Ghidul de completare a declaratiilor de avere şi de interese” este publicat pe pagina de Internet a Agenţiei.

În termen de 48 de ore de la primire, Agenţia va procesa şi publica toate declaraţiile de avere şi de interese pe portalul public al declaraţiilor de avere şi de interese, în secţiunea destinată alegerilor parlamentare 2012.

Potrivit prevederilor legale citate anterior, obligaţia transmiterii acestora către Agenţie revine Biroului Electoral Central, respectiv birourilor electorale de circumscripţie, eventualele întârzieri cauzate de nerespectarea termenului legal de transmitere nefiind imputabile Agenţiei Naţionale de Integritate. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.