Acasă Politic Bucuresti: Greu de negociat

Bucuresti: Greu de negociat

DISTRIBUIȚI

114810 – 21112012 – Preşedintele Traian Băsescu a plecat miercuri, la Bruxelles, pentru a participa la reuniunea Consiliului European unde se decide bugetul anual 2014-2020.

“Azi-noapte am avut ultimile discuţii, inclusiv cu Marea Britanie. Nu exclud posibilitatea ca la acest consiliul să nu ajungem la o soluţie. Însă toţi vor să ajungem la o soluţie. Aşa cum am informat o mare parte din parteneri, lucrurile trebuie negociate. Toţi spun că suntem într-o soluţie dificilă de negociere. Sunt aprecieri că în România sunt derapaje de la statul de drept, ştim că avem o absorbţie deficienta. Comisia Europeană are o singură metodă de citire a sumelor absorbite. Verifică sumele trimise acasă, iar această cifră este 9,72%. Vorbim de coeziune, de egalitate şi de fonduri. Aceste lucruri trebuie să se vadă în buget, dar donatorii sunt în recesiune. Sunt nişte principii ale UE, care ne obligă să facem acţiunea concretă de declaraţii, să apropiem, nu să facem. Nu sunt pesimist. Dar astă mă caracterizează. Şi în cele mai grele momente nu am pesimismul ca principală stare de lucru. Cum v-aţi uita la un comandant de navă dacă şi-ar părăsi corabia în incendiu?”, a declarat preşedintele la plecarea spre Bruxelles.

Preşedintele Traian Băsescu va reprezenta România la Consiliul European din 22-23 noiembrie, când se va negocia bugetul Uniunii Europene pentru intervalul 2014-2020. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.