Acasă Politic Satu Mare: Viitorul guvern USL va avea altă structură

Satu Mare: Viitorul guvern USL va avea altă structură

DISTRIBUIȚI

114717 – 18112012 – Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că viitorul guvern pe care-l va propune după 9 decembrie va avea altă structură, din acesta urmând să facă parte şi miniştri în funcţie dar şi unii miniştri noi.

„Viitorul guvern al USL pe care-l voi propune celorlalţi lideri ai Uniunii Social Liberale, în primul rând va avea o altă structură. Vor fi aranjate ministerele într-un mod pe care eu îl consider a fi mult mai adecvat dezvoltării noastre ca membru al Uniunii Europene în următorii patru ani. Nu vreau să spun nici cine va fi nici nu va fi pentru că e o decizie colectivă şi în mod sigur vor fi miniştri care sunt în funcţie şi vor fi şi miniştri noi. E singurul lucru pe care pot să vi-l confirm”, a declarat Ponta, sâmbătă, la Satu Mare.

Premierul sustine că reducerea numărului de ministere nu este o variantă bună, iar noile portofolii nu vor fi făcute în funcţie de persoane, ci de domeniul care trebuie reprezentat la nivel de minister.

„Pot să vă garantez un singur lucru, că eu nu cred în povestea asta de tip Andreea Paul Vass, că dacă reducem numărul de ministere o să fie mult mai bine în România. Sunt absolut convins că nu trebuie să creez structuri cu mai mult personal, cu cheltuieli mai mari. Dacă dintr-un singur minister fac două, dar rămân jumătate din angajaţi, cred că e un lucru bun pentru funcţionarea administraţiei. Nu o să fac numărul de ministere şi portofolii în funcţie de miniştri ci o să-l fac în funcţie de ceea ce cred că este necesar să fie reprezentat la nivel de ministru, la nivel de funcţie politică în cabinet şi de ceea ce eu folosesc ca şi metodă administrativă, şi anume responsabilizarea”, a afirmat Ponta.

Premierul a precizat că fiecare ministru va avea responsabilităţi foarte clare, astfel încât să ştie pentru ce răspunde şi să aibă timp suficient să se ocupe de minister. – www.promptmeda.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.