Acasă Politic Timis: Fina senatorului Ovidiu Marian, anchetata de DNA

Timis: Fina senatorului Ovidiu Marian, anchetata de DNA

DISTRIBUIȚI

114857 – 23112012– Fostul avocat al senatorului Ovidiu Marian, Patricia Liana Bala, este anchetată de DNA pentru trafic de influenţă. Pe numele avocatei s-a emis mandat de începere a urmăririi penale sub acuzaţia

de trafic de influenţă şi luare de mită.

Potrivit procurorilor, Patricia Bala a cerut 17.000 de euro de la trei persoane carora le-a promis că va interveni pentru graţierea unei rude a persoanelor denunţătoare.

”În perioada februarie – iunie 2012, învinuita Bala Patricia Liana a pretins de la trei persoane denunţătoare suma de 17.000 de euro susţinând că poate interveni pentru graţierea unei rude a persoanelor denunţătoare care era în executarea unei pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Bala Patricia Liana le-a comunicat denunţătoarelor că are influenţă la persoanele abilitate să examineze şi să avizeze cererea de graţiere individuală printr-un intermediar, membru în Parlamentul României. Din banii pretinşi, învinuita a primit de la denunţătoare suma de 10.000 de euro, în mai multe tranşe”, se arată într-un comunicat al DNA comunicat.

Bala a fost ajutată de ”Marineaţă Ionel care a intermediat atât relaţia cu persoanele denunţătoare cât şi pretinderea şi primirea sumelor de bani”.

Senatorul PNL de Arad Ovidiu Marian s-a prezentat, joi, la sediul DNA Timişoara, unde a fost citat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar.

Şeful DNA Timişoara, Tamas Schiffbeck, a precizat că parlamentarul este doar martor într-o anchetă în curs.

„Este vorba despre o anchetă în curs, senatorul Ovidiu Marian a fost într-adevăr citat pentru audieri la DNA Timişoara, însă în calitate de martor. Cazul nu are legătură cu activitatea sa”, a declarat Tamas Schiffbeck. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.