Acasă Politic Harghita: Fost primar, in incompatibilitate

Harghita: Fost primar, in incompatibilitate

DISTRIBUIȚI

116721 – 07022013 – ANI anunţă că a constatat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Korpos Bela Stefan, fost primar al comunei Zetea din judeţul  Harghita.

Potrivit unui comunicat al ANI, în urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie 2008 – 23 iunie 2012, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de primar  al comunei Zetea, cât şi funcţia de administrator în cadrul S.C. KB Granit S.R.L.

La data de 23 iunie 2008, a fost validat mandatul lui Korpos Bela Stefan de primar al comunei  Zetea.

Începând cu anul 1996, el deţine calitatea de administrator şi asociat unic în cadrul KB Granit.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit prevederilor art. 87, alin. 1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, “funcţia de primar şi viceprimar, (…) este incompatibilă cu (…) funcţia de administrator (…), la societăţile comerciale (…)”.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.