Acasă Politic Sef din Administratia Fondului pentru Mediu

Sef din Administratia Fondului pentru Mediu

DISTRIBUIȚI

123344 – 10102013 – Procurorii DNA din Braşov au dispus trimiterea în judecată a lui Valentin Dobre, director al Direcţiei Implementare Proiecte din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu Bucureşti la data comiterii faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţa obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial, în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în forma participaţiei improprii, în formă continuată.

            În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în cursul lunii iunie 2013, Dobre, în calitate de director al Direcţiei Implementare Proiecte din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu Bucureşti, a fost numit responsabil cu aprobarea cererilor de distribuire depuse de către colectorii validaţi în cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2013”. În acest context, Dobre şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi a avantajat anumiţi colectori participanţi la Programul Rabla 2013 prin acordarea preferenţială de tichete în etapa a II-a

            Concret, el a stabilit regula conform căreia tichetele să fie distribuite în ordinea datei şi orei la care colectorii (reprezentanţi ai societăţilor comerciale care primeau autoturismele uzate) se prezentau la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Cu toate acestea, în scopul de a favoriza mai multe societăţi comerciale (colectori), Dobre i-a determinat pe mai mulţi angajaţi ai AFM să înregistreze în sistemul informatic, în mod eronat, că 11 societăţi comerciale, pe care le-a indicat în mod expres, să fie înregistrate ca fiind printre primele care au încheiat procedura astfel că acestea au primit 1.760 de tichete în detrimentul altor societăţi comerciale

            Ca urmare, firmele avantajate au obţinut un folos patrimonial necuvenit în sumă de cel puţin 500 lei/tichet, sumă de bani rezultată din valorificarea autoturismelor uzate primite de la cetăţeni în schimbul tichetelor.

            Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sector 6 Bucureşti. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.