Acasă Politic Bucureşti: Jandarmii acţionează în opt judeţe afectate de ninsoare

Bucureşti: Jandarmii acţionează în opt judeţe afectate de ninsoare

DISTRIBUIȚI
jandarmii_la_zapada

jandarmii_la_zapada125741- 29012014 – In jur de 400 de jandarmi acţionează miercuri în judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Tulcea, Ilfov, Ialomiţa şi Gorj pentru limitarea efectelor produse de căderile masive de zăpadă şi viscol. Jandarmii participă împreună cu celelalte structuri locale din cadrul MAI la acţiunile de deszăpezire,

la salvarea şi evacuarea populaţiei sinistrate, precum şi la distribuirea de ajutoare.

În judeţul Vrancea, peste 140 de jandarmi acţionează pentru deszăpezire în municipiul Focşani, precum şi în localităţile Bordeasca Nouă, Bordeasca Veche, Vîjîitoarea şi Mărtineşti.

În judeţul Buzău, peste 130 de jandarmi acţionează pentru salvarea şi evacuarea populaţiei sinistrate din localităţile Movila Banului, Merei, Săgeata, Nehoiu, Siriu, Pârscov, Berca, Ziduri, Vâlcele şi Odăile.

În judeţul Brăila, 60 de jandarmi acţionează pentru ajutorarea persoanelor afectate din municipiul Brăila.

În judeţul Ilfov, 15 jandarmi au acţionat împreună cu ISU Ilfov, în localitatea Gagu, pentru ajutorarea unei persoane rămasă înzăpezită şi transportarea acesteia la ambulanţă, precum şi, împreună cu Poliţia, pentru blocarea traficului rutier pe A2, D.N.2 şi D.J. 402.

În judeţul Galaţi, efective ale Jandarmeriei acţionează în localitatea Scânteieşti, pentru deblocarea D.J. 261A.

În judeţul Tulcea, Jandarmeria a instituit un Punct de Informare pentru populaţie în localitatea Isaccea (DN22).

De asemenea, efective ale Jandarmeriei acţionează împreună cu Poliţia în cadrul filtrelor rutiere constituite în zonele afectate.

În funcţie de evoluţia situaţiei, numărul jandarmilor care acţionează la nivelul acestor judeţe poate fi suplimentat, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Române. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.