Acasă Politic Israel: Ariel Sharon a încetat din viață

Israel: Ariel Sharon a încetat din viață

DISTRIBUIȚI
Ariel_Sharon

Ariel_Sharon125326 – 12012014 – Organele vitale ale fostului premier israelian Ariel Sharon au cedat, inclusiv rinichii și plămânii, au declarat reprezentanții spitalului unde acesta a fost îngrijit. Fostul premier israelian a suferit în ianuarie 2006 un accident vascular cerebral. De atunci, el a fost în comă, conectat la aparatură medicală

pentru menținerea în viață.

„Fostul premier a depășit multe complicații medicale în această perioadă. În ultima săptămână, el a luptat cu o putere surprinzătoare și cu determinare împotriva deteriorării stării sale de sănătate. Astăzi, el s-a stins în pace, înconjurat de membrii familiei“, a declarat Shlomo Noy, directorul centrul medical Chaim Sheba.

Ariel Sharon avea 85 de ani. Starea sa de sănătate s-a deteriorat semnificativ de la 1 ianuarie 2014.

„S-a terminat, a murit. A plecat dintre noi atunci când a decis el“, a spus Gilad, fiul lui Ariel Sharon.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Ariel Sharon a fost în primul rând un mare și curajos luptător, în timp ce ministrul Justiției a subliniat că a fost un prim-ministru care a devenit tatăl națiunii israeliene.

Fostul premier de la Tel Aviv va fi înmormântat la ferma sa, alături de cea de-a doua soție, care a murit în anul 2000 din cauza cancerului la plămâni. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.