Acasă Externe Bruxelles: NATO a suspendat orice fel de colaborare cu Rusia

Bruxelles: NATO a suspendat orice fel de colaborare cu Rusia

DISTRIBUIȚI

127344 – 02042014 –  Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a participat marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic. Discuţiile s-au concentrat, în principal, pe situaţia din Ucraina şi implicaţiile acesteia pentru securitatea euro-atlantică, potrivit unui comunicat al MAE.

Miniştrii de Externe ai statelor NATO au adoptat o serie de măsuri menite să ofere asigurări vizibile şi să consolideze securitatea Aliaţilor care sunt direct expuşi efectelor evoluţiilor din Ucraina.  Au convenit, în acelaşi timp, să continue analiza implicaţiilor acestei crize asupra securităţii euro-atlantice şi stabilităţii regionale şi să adopte măsurile care se impun.

Totodată, membrii NATO au decis aprofundarea cooperării Alianţei cu Ucraina şi au aprobat o serie de măsuri pe termen scurt, menite să sprijine autorităţile ucrainene să gestioneze consecinţele acestei crize, precum şi măsuri pe termen lung, în sprijinul proceselor de reformă internă.

Aliaţii au adoptat şi un pachet de măsuri în vederea consolidării relaţiilor NATO cu alţi parteneri estici, cu accent asupra Republicii Moldova.

În cadrul reuniunii a fost analizat şi stadiul relaţiei cu Rusia, fiind decisă suspendarea cooperării civile şi militare în formatul Consiliului NATO – Rusia, precum şi lansarea unui proces de reflecţie aprofundat privind viitorul acestei relații, inclusiv în perspectiva viitorului  Summit NATO din Marea Britanie.

Ministrul Titus Corlăţean a subliniat că, pe fondul crizei din Ucraina, solidaritatea şi coeziunea NATO, dar şi angajamentul ferm al Aliaţilor faţă de principiul apărării colective rămân esenţiale. A susținut măsurile pe termen scurt adoptate de Alianță, măsuri care vizează suspendarea cooperării practice, civile și militare a NATO cu Rusia și menținerea deschisă doar a dialogului politic de nivel.

„În contextul actual de securitate este nevoie de o reflecție mai amplă asupra viitorului relațiilor NATO-Rusia”, a declarat ministrul român de Externe, evidenţiind, totodată, că agresiunea împotriva Ucrainei, stat partener NATO, în totală contradicţie cu normele de drept internaţional, conduce la o schimbare fundamentală a mediului strategic european şi internaţional, element care trebuie atent analizat inclusiv în pregătirea Summit-ului din Marea Britanie.

Exprimând susţinere pentru independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea  Ucrainei, înaltul demnitar român a sprijinit adoptarea pachetului de măsuri pe termen scurt și lung vizând asistenţa pentru Ucraina. În context, a arătat că evoluţiile din Ucraina determină o perspectivă mai amplă, inclusiv asupra relaţiei NATO cu partenerii estici şi a evidenţiat necesitatea identificării unor modalităţi de angajare eficientă a acestora în procesul de cooperare.

Astfel, ministrul român a pledat pentru adoptarea și implementarea cât mai rapidă a pachetului de măsuri practice cu Republica Moldova, Azerbaidjan şi Armenia, subliniind că acestea sunt în interesul securităţii şi stabilităţii spaţiului euro-atlantic.

Totodată, la iniţiativa României, această reuniune a Consiliului Nord-Atlantic a celebrat aniversarea a 15, 10, respectiv 5 ani de la ultimele trei valuri de extindere a NATO, începând din 1999 şi până în prezent. În declaraţia comună adoptată cu acest prilej, Aliaţii au exprimat apreciere pentru contribuţia pe care statele care au aderat la NATO după 1999 au adus-o la consolidarea securităţii euro-atlantice şi au reiterat sprijinul pentru continuarea politicii NATO a uşilor deschise. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.