Acasă Externe România, la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva

România, la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva

DISTRIBUIȚI

127355 – 02042014 – Cercetarea şi inventica românească vor fi prezente la a 42-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii, care se desfăşoară în perioada 2-6 aprilie a. c., la Geneva în Elveţia. La actuala ediţie, România participă cu 24 de invenţii în cadrul unui stand naţional cu o suprafaţă de 32 metri pătraţi. Pe lângă acestea, există şi standuri ale unor inventatori români, care participă în regim independent cu alte 8 invenţii, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei.

România este reprezentată şi în Juriul Internaţional al competiţiei de Radu-Ioan Munteanu, fost rector al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Doru-Dumitru Palade, fost ministru al Cercetării şi Tehnologiei, şi Constantin Oprean, fost rector, actualmente preşedinte al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Începând cu anul 2010, a fost cooptat ca membru în Juriul Internaţional şi Mircea Tudor, preşedinte al MBTelecom, distins cu Marele Premiu al Salonului de la Geneva în anul 2009, performanţă reeditată şi anul trecut.

Vineri, 4 aprilie, la orele 15.00, în standul României, realizat sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, va fi organizată Ziua României, eveniment de promovare a cercetării naţionale. Alături de delegaţia inventatorilor români vor participa reprezentanţi ai Ambasadei României în Confederaţia Elveţiană, Misiunii Permanente a României pe lângă Oficiul Naţiunilor    Unite de la Geneva şi organizaţiilor internaţionale cu sediul în Elveţia. Vor mai lua parte reprezentanţi ai organizatorului elveţian al salonului, şefii celorlalte delegaţii participante la salon, reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate intelectuală şi reprezentanţi ai presei. În seara aceleiaşi zile, la ora 19.15, va avea loc festivitatea de premiere.

Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, cel mai prestigios eveniment la nivel mondial în domeniul inventicii, este organizat sub înaltul patronaj al Guvernului Federal Elveţian, Statului şi Oraşului Geneva şi al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (OMPI). – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.