Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Proiectul moţiunii de cenzură, la grupurile parlamentare

Bucureşti: Proiectul moţiunii de cenzură, la grupurile parlamentare

DISTRIBUIȚI
eugen_nicoaescu6

128122 – 06052014 –  Deputatul Eugen Nicolăescu, vicepreşedinte PNL, a anunţat marţi, 6 mai, într-o conferinţă de presă susţinută alături de liderul Grupului Parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, şi de purtătorul de cuvânt Cristina Pocora,că proiectul de text al moţiunii de cenzură a fost înaintat tuturor grupurilor parlamentare, inclusiv deputaţilor independenţi, atât din Camera Deputaţilor, cât şi din Senat, conform angajamentului asumat şi al calendarului prezentat săptămâna trecută.

Titlul moţiunii propus de PNL, urmare a argumentaţiei din textul moţiunii, este „Opriţi Guvernul Ponta 3 – guvernul corupţiei, demagogie şi minciunii!”.

Textul final al moţiunii va ţine cont şi de eventualele recomandări ale grupurilor parlamentare, urmând ca săptămâna viitoare să fie depus, conform procedurilor, potrivit unui comunicat al grupului parlamentar al PNL.

În varianta de text comunicată grupurilor parlamentare, în afară de cele trei capitole anunţate săptămâna trecută, referitoare la temele economice vizând reducerea fiscalităţii,         proprietatea cu prima intabulare ca prioritate şi accentuarea corupţiei prin susţinerea baronilor locali în relaţia cu o justiţie independentă, PNL a considerat necesar introducerea unei referiri speciale la situaţia internaţională.

„Evident că vorbim despre situaţia din Ucraina, în raport cu care Guvernul Ponta 3 a dat dovadă de superficialitate, bâlbâială  şi lipsă de responsabilitate”, a declarat deputatul Eugen Nicolăescu, vicepreşedinte PNL.

Deputatul PNL a mai subliniat faptul că moţiunea de cenzură urmăreşte să creeze o dezbatere serioasă, responsabilă, astfel încât societatea românească să fie corect informată.

„PNL s-a angajat într-un proces amplu de transparenţă  şi de aceea a transmis proiectul moţiunii de cenzură inclusiv grupurilor parlamentare ale majorităţii – PSD, PC, UNPR, UDMR şi Grupului minorităţilor naţionale.

PNL a avut în vedere faptul că parlamentarii sunt reprezentanţii cetăţenilor cărora trebuie să le dea socoteală, iar derapajele grave pe care le înregistrează guvernarea nu pot fi lăsate nesancţionate”, a declarat deputatul Eugen Nicolăescu, vicepreşedinte PNL. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.