Acasă Nord-Est Neamt Primarul Gheorghe Ştefan va fi cercetat penal sub control judiciar

Primarul Gheorghe Ştefan va fi cercetat penal sub control judiciar

DISTRIBUIȚI

128728 – 29052014  – Procurorii DNA au decis joi ca primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, să fie cercetat penal sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Prin control judiciar, primarul este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să informeze cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la secţia de poliţie desemnată cu supravegherea sa, să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme, să nu ia legătura cu anumite persoane menţionate în ordonanţa de luare a măsurii controlului judiciar.

Potrivit DNA, începând cu 2009, Gheorghe Ştefan a administrat în fapt SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori.

„SC Strong Montaj SA a încheiat şi a executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiţi clienţi şi a achiziţionat, de la o serie de furnizori, bunuri şi servicii. Altfel spus, SC Strong Montaj SA s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerţ, implicând circulaţia banilor. Aceste operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ştefan, sunt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamţ şi sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite”, susţin procurorii.

DNA precizează că, pentru a-şi asigura o parte din aceste sume (cele rezultate din contractele încheiate de Strong Montaj cu autorităţile contractante, comune din judeţul Neamţ – Tazlău, Gherăeşti şi Drăgăneşti -, care se bucurau de finanţare din partea bugetului de stat conform HG 577/1997), Gheorghe Ştefan, deţinătorul unei funcţii de conducere în cadrul unui partid politic a folosit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, influenţa sa în relaţia cu funcţionari publici din cadrul unor instituţii. „Este de precizat că necesarul de fonduri băneşti de la bugetul de stat pentru finanţarea lucrărilor de alimentare cu apă a comunelor, lucrări acceptate în programul prevăzut în HG 577/1997, era evaluat anual de consiliile judeţene, după consultarea autorităţilor contractante locale. Propunerea de finanţare se trimitea MDRT, care comunica valoarea anuală a fondurilor alocate (de regulă insuficiente pentru a acoperi necesarul). Repartizarea pe comune a sumelor de la bugetul de stat se făcea de către consiliul judeţean. Listele cu modul de distribuire a banilor pentru fiecare autoritate publică locală contractantă se comunica apoi MDRT iar după aprobarea listelor se făcea plata”, mai arată procurorii.

Pentru a controla modul de repartizare a banilor alocaţi de la bugetul de stat, Gheorghe Ştefan a susţinut o anumită persoană să ocupe funcţia de consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ. „În afara atribuţiilor de serviciu, acesteia i s-a permis să completeze listele comunicate MDRT cu date indicate de Gheorghe Ştefan. În această modalitate, Gheorghe Ştefan a reuşit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, cu ocazia rectificărilor ori a alocărilor bugetare anuale, să direcţioneze sume de bani, în special către acele autorităţi publice locale care aveau încheiate contracte cu asocieri din care făcea parte chiar Strong Montaj. Prin urmare, folosindu-se de influenţa sa (…), Gheorghe Ştefan a asigurat finanţarea lucrărilor executate de societatea comercială care-i aparţinea şi pe care o administra în fapt”, se mai arată într-un comunicat al DNA. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.