Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Deputaul Titi Holban, apărat de colegi

Bucureşti: Deputaul Titi Holban, apărat de colegi

DISTRIBUIȚI

129485  – 30062014 –  Comisia juridică a respins cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UNPR Titi Holban. Cererea a fost respinsă cu 10 voturi „pentru”, 9 „împotrivă” şi 2 abţineri.

DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a deputatului Titi Holban, suspectat de trafic de influenţă, după ce ar fi luat 10.000 de euro pentru ca o firmă să nu fie sancţionată după un control al Direcţiei Antifraudă, potrivit unui comunicat al DNA.

Potrivit DNA, deputatul Titi Holban ar fi primit 10.000 de euro de la o persoană spunând că va interveni, printr-un intermediar, la un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, pentru ca o firmă să nu fie sancţionată în urma controlului făcut de instituţie.

Potrivit DNA, cercetarea în libertate a deputatului Titi Holban ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni, având în vedere poziţia acestuia şi natura faptelor de care este acuzat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.