Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Simona Halep, pe covorul roșu

București: Simona Halep, pe covorul roșu

DISTRIBUIȚI

128955 – 09062014 – Simona Halep, locul al treilea în lume în clasamentul WTA, a sosit duminică seara acasă, fiind primită pe covorul roșu al Aeroportului Henri Coamndă, după finala de la Roland Garros, pierdută greu, sâmbătă, în faţa Mariei Sharapova.

La aeroport a fost întâmpinată de părinți, numeroşi susţinători, oficiali ai Federaţiei Române de Tenis, în frunte cu George Cosac și de ministrul Sportului Gabriela Szabo.

Simona a spus, în cadrul conferinţei de presă, care s-a desfăşurat în salonul oficial al aeroportului Henri Coandă, că este mai emoţionată acum decât în finala meciului. „Sunt mult mai emoţionată acum decât la finala Roland Garros. Este un moment deosebit pentru mine. Mă bucur că sunt din România şi vă mulţumesc din tot sufletul pentru tot. Le mulţumesc şi părinţilor, şi familiei mele. Prietenilor care au suferit alături de mine două săptămâni la Paris. Mulţumesc din suflet şi cred că nu pot exprima toată aprecierea pe care o am faţă de toţi prin cuvinte. Tristă nu pot să fiu, a fost cel mai important meci din cariera mea. Am jucat la cel mai înalt nivel. Sper ca multi copii să vină la tenis după acest meci”, a declarat Simona.

În ceea ce priveşte arbitrajul din setul decisiv, Halep a spus că nu cunoştea regulamentul privind tragerile de timp, dar că arbitrul a fost tolerant cu sportiva din Rusia. „Nu prea cunosc regulile, dar Maria a stat foarte mult înainte să servească. La 4-4, în decisiv, credeam că o să se repete, dar arbitrul mi-a zis că trebuia să dau peste fileu. M-a afectat puţin, dar o să trec peste”.

Simona Halep, cap de serie numărul 4, a pierdut finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, de rusoaica Maria Şarapova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.

După Roland Garros, Simona a obţinut 1.300 de puncte WTA, iar de luni ocupă locul 3 în ierarhia mondială. De asemenea, Simpna a primit şi un cec în valoare de 825.000 de euro.

Laude de peste tot pentru româncă

Maria Șarapova a câștigat sâmbătă la Paris, dar românca Simona Halep a fost cea care a câştigat inimile publicului de la Roland Garros, după ce a împins-o pe rusoaica de 27 de ani pe marginea înfrângerii”, scriu jurnaliştii britanici.

 ”Şarapova a fost nevoită să folosească toată experienţa şi abilităţile de luptă – plus câteva tactici dubioase de a trage de timp – pentru a obţine victoria ântr-un meci care s-a întins pe mai bine de trei ore într-o după-amiază toridă. Deşi i-a lipsit varietatea, meciul a fost unul bun, pătat doar de arbitrajul slab al francezului Kader Nouni, care nu a reuşit să pună capăt felului în care Şarapova trăgea de timp, forţând-o astfel pe româncă să-şi ajusteze ritmul de joc”, continuă Daily Mail.

 ”Şarapova, care a avut nevoie de opt minute pentru a-şi schimba rochia după ce a pierdut al doilea set, a continuat aşa timp de două ore şi 24 de minute înainte ca Nouni s-o avertizeze într-un final că trage de timp între puncte”, scriu jurnaliştii britanici.

Așadar, Daily Mail, cea mai puternică voce împotriva românilor în campania antiimigranţi din Marea Britanie, o laudă pe Simona Halep după finala Roland Garros de sâmbătă, ba chiar critică „tacticile dubioase” ale Mariei Şarapova şi decizia arbitrului francez de a nu o penaliza pe rusoaică pentru că a tras de timp în repetate rânduri. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.