Acasă Economie Federatia Rusă: Gazprom lasă Ucraina fără gaze

Federatia Rusă: Gazprom lasă Ucraina fără gaze

DISTRIBUIȚI

129113 – 16062014 – Gazprom a anunţat luni dimineaţa că termenul limită pentru plata facturii la gaze dat Ucrainei a expirat şi că nu va exista nicio prelungire, iar robinetul de gaze către Ucraina se închide.

Este pentru a treia oară când Rusia anunță închiderea robinetului de gaze pentru Ucraina. Kievul are datorii uriaşe faţă de Moscova, iar în iernile din anii 2006 şi 2009 acumulase, de asemenea, datorii la factura de gaze.

Rusia a anunţat duminică noaptea că întrerupe livrarea de gaze Ucrainei după eşecul negocierilor. „Nu am ajuns la niciun acord şi este puţin probabil să ne întâlnim din nou, suntem deja în avion” pentru a ne întoarce la Moscova, a declarat la telefon Serghei Kuprianov, purtătorul de cuvânt al Gazprom.

„Dacă nu primim plata până la ora (locală, n.r.) 10.00 (06.00 GMT), nu vom mai furniza gaze naturale”, a adăugat el. Kievul are de plătit o factură de 1,95 de miliarde de dolari.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a declarat luni că este „convinsă” că un acord privind aprovizionarea Ucrainei cu gaze naturale din Rusia este posibil în continuare, în pofida eşecului înregistrat duminică seară în negocierile de la Kiev, transmite AFP. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.