Acasă Politic Prahova: Atacuri colegiale

Prahova: Atacuri colegiale

DISTRIBUIȚI

128980 – 10062014 –  Declarațiile de luni seară ale lui Mircea Geoană din cadrul unei emisiuni televizate nu au rămas netaxate de colegiii săi din PSD. Astfel, președintele interimar al PSD Prahova, senatorul Daniel Savu, critică declarațiile senatorului Mircea Geoană, cu privire la deciziile partidului și cu privire la primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, potrivit Pesurse.ro.

„Domnul Mircea Geoană greșește atunci când face afirmații împotriva partidului și numește deciziile forurilor de conducere ale acestuia, cum este Comitetul Executiv Național, ca fiind șarade. Nu știu dacă domnul Geoană este influențat de aceiași consultanți din cauza cărora am pierdut alegerile din 2009 sau este influențat de flacăra violet, dar îl rog să se alinieze la deciziile filialelor PSD. Mircea Geoană trebuie să înceteze imediat atacurile la adresa deciziilor partidului și la adresa unor oameni cu care ne mândrim și pe care îi susținem, așa cum este Sorin Oprescu. Partidul Social Democrat trebuie sa ramana unit si solidar cu toti sustinatorii sai, pentru a putea continua proiectul modernizarii Romaniei si luptei impotriva regimului Basescu”, a spus Daniel Savu. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.