Acasă Nord-Est Bacau Bacău: Averea lui Romeo Stavarache rămâne sub sechestru

Bacău: Averea lui Romeo Stavarache rămâne sub sechestru

DISTRIBUIȚI

129807 – 13072014 – Procurorii DNA au pus sechestru pe averea primarului municipiului Bacău, Romeo Stavarache, arestat preventiv pentru presupuse fapte de corupţie. Măsura a fost contestată de edil la Curtea de Apel Bacău, dar a fost respinsă.

Stavarache a fost arestat preventiv la 1 iulie, după o decizie a Curții de Apel Bacău, acesta fiind acuzat că a primit mită peste 2,3 milioane de lei de la patru oameni de afaceri.

Prin măsura asiguratorie, procurorii urmăresc recuperarea sumei de 2,39 milioane de lei pe care se presupune că edilul băcăuan ar fi primit-o drept mită, în cazul în care instanţa îl va găsi vinovat pe acesta de faptele de corupţie de care este acuzat.

Potrivit DNA, primarul Bacăului a fost reţinut pentru cinci infracţiuni de luare de mită, Liviu Goian a fost reţinut pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită, iar Liviu Vasile Cenuşă pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită. Conform sursei citate, în perioada 2008 – 2011, Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalţi doi inculpaţi, a cerut şi primit de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani.

Astfel, la începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăţi comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare care era de 38 de euro/stâlp. În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 – octombrie 2011 Stavarache a primit, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, suma totală de 810.670 de lei.

Romeo Stavarache a cerut, în ianuarie 2009, unui alt om de afaceri 150.000 de lei, pentru ca societăţii comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive. În aprilie 2009, Stavarache a pretins de la acelaşi om de afaceri 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti, având ca obiect construcţia unui bloc cu 45 de locuinţe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 de euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 – septembrie 2011, primarul Bacăului a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, suma totală de 1.259.789,03 de lei.

Procurorii DNA mai spuneau că în martie 2010 Stavarache i-a solicitat administratorului unei societăţi comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să îşi execute în mod corespunzător obligaţiile care decurgeau din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate. În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte, în lunile martie 2010 şi aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 de lei, respectiv 30.000 de lei.

De asemenea, în perioada martie – aprilie 2009, împreună cu o altă persoană, primarul i-a solicitat unui om de afaceri suma de 100.000 lei cu titlu de sponsorizare a unei asociaţii sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiţi în 24 aprilie 2009.

Romeo Stavarache este primar al municipiului Bacău din 2004, însă Prefectura Bacău a decis, pe 2 iulie, suspendarea din funcţie, cel puţin pe perioada mandatului de arestare preventivă de 30 de zile. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.