Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Deţinut eliberat din greşeală, anchetă la Capitală

Bucureşti: Deţinut eliberat din greşeală, anchetă la Capitală

DISTRIBUIȚI

129579 – 03072014 – Poliția Capitalei a declanșat o anchetă după ce un deținut a fost eliberat din greșeală. Trei angajați sunt cercetați după eliberarea interlopului Adrian Botez, condamnat la închisoare pentru tentativă de omor.

Polițiștii bucureșteni spun că pe data de 1 iulie ar fi primit o hârtie de la instanță prin care erau anunțați de condamnarea definitivă a lui Adrian Botez.

Documentul a fost trimis mai departe la centrul de arest, conform procedurii, însă polițiștii de acolo spun că au făcut o confuzie, pentru că în loc de ”condamnat”, au citit „eliberat”.

În loc să îl transfere pe bărbat într-un penitenciar, polițiștii l-au eliberat.

Pe numele lui Adrian Botez a fost emis un mandat european de arestare, deoarece acesta ar fi putut să plece din țară.

Botez a primit o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru că ar fi încercat să-l ucidă pe un alt interlop, Puiu Mironescu, în 2008.

Alte șapte persoane au fost condamnate la închisoare în acest caz. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.