Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: PMP vrea pact pentru statul de drept

Bucureşti: PMP vrea pact pentru statul de drept

DISTRIBUIȚI

129578 – 03072014 – Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat joi, la dezbaterea organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, că PMP propune un pact referitor la respectarea statului de drept. Totodată, ea i-a mulţumit preşedintelui Traian Băsescu pentru susţinerea arătată la alegerile europarlamentare.

„Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru susţinere, ştiu că v-am promis un scor mai mare. Vom continua cu acest partid,  cu aceşti oameni care vor să ducă mai departe viziunea pe care aţi avut-o pentru România şi toate acestea sunt nevoi pe care le simţim atât de acut. Îi mulţumesc şi domnului preşedinte al Fundaţiei pentru această ocazie. Cei care uită trecutul sunt condamnaţi să-l retrăiască“,a  spus Udrea.

Ea a amintit şi de vara anului 2012, respectiv evenimentele care au dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

„Doi ani au trecut de la acele acţiuni care au culminat cu suspendarea preşedintelui ţării şi, dacă era după domnul Antonescu, mai era una. Astăzi, domnul Antonescu, fără să regrete ce s-a întâmplat, toţi – foşti parteneri ai lui Ponta, vorbesc despre nevoia de a avea un preşedinte care să reprezinte democraţia, statul de drept, ei, care nu au avut niciodată respect pentru aceste valori“, i-a criticat Udrea.

„Noi ne-am propus să fim partidul care să ducă mai departe lupta lui Traian Băsescu pentru aceste valori. PMP propune un pact pentru statul de drept, pe care vi-l supun atenţiei şi faţă de care aşteptăm propunerile oricăruia dintre dumneavoastră, oricui dintre cei care îşi doresc să fie parte a luptei pentru democraţie“, a conchis preşedintele PMP. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.