Acasă Politic București: Președintele insistă pe lângă Avocatul Poporului

București: Președintele insistă pe lângă Avocatul Poporului

DISTRIBUIȚI

Victor_Ciorbea– 130198 – 28072014 – Președintele Traian Băsescu, i-a scris, din nou, Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, cerându-i să reanalizeze ”posibilitatea de a sesiza direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate” privind prevederile OUG pentru modificarea Legii Educației. În situația în care Victor Ciorbea nu dorește să facă acest demers, președintele ar vrea să știe ” motivele care au stat la baza refuzului iniţierii unui asemenea demers”.

”Prin atribuția Avocatului Poporului de a sesiza direct Curtea Constituțională în cadrul unei proceduri speciale s-a avut în vedere ca drepturile și libertățile cetățenilor să fie mai bine apărate. În acest sens, vă solicit să luați în considerare şi punctul de vedere al societății civile, referitor la care aţi fost sesizat, față de încălcarea drepturilor constituționale ale cetățenilor prin menținerea în vigoare a ordonanței de urgență mai sus indicate.

Statul de drept reprezintă una dintre valorile supreme ale poporului român și presupune obligativitatea respectării Constituției și a jurisprudenței Curții Constituționale. Instituirea unui climat de legalitate implică recunoașterea drepturilor și libertăților cetățenilor, iar un rol aparte în această privință revine Avocatului Poporului care are posibilitatea să asigure, prin pârghiile constituționale şi legale ce i-au fost conferite, respectarea Legii fundamentale”, se arată în scrisoarea președintelui.

Traian Băsescu i-a mai scris lui Victor Ciorbea în legătură cu acest subiect ăn data de 4 iulie, dar Avocatul Poporului pare să nu dorească pornirea unui asemenea demers, după ce a discutat cu reprezentanții rectorilor.

Președintele României apreciază că ordonanța de urgență prin care guvernul modifică peste 90 de articole de Legea Educației încălcă regimul constituțional referitor la emiterea ordonanțelor de urgență, precum și dreptul la învățătură și dreptul la proprietate privată.

Săptămâna trecută reprezentanții studenților și ai societății civile au anunțat că discuțiile cu Avocatul Poporului, pe marginea acestui subiect, s-au soldat cu un eșec, întrucât  Victor Ciorbea nu pare să țină cont de opoiniile lor. Organizațiile studențești au anunțat că analizează posibilitatea protestelor în stradă. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.