Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Promovabilitate 100% la Bacalaureat în colegiile militare

Bucureşti: Promovabilitate 100% la Bacalaureat în colegiile militare

DISTRIBUIȚI

129666 – 07072014 – Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a transmis un mesaj de felicitare absolvenţilor celor trei colegii naţionale militare, precum şi profesorilor acestora, pentru procentajul de sută la sută obţinut la promovarea examenului de Bacalaureat.

În acest context, ministrul Duşa a subliniat că rezultatul examenului naţional este încă o dovadă care certifică faptul că instituţiile militare de învăţământ preuniversitar sunt în elita instituţiilor de profil din România.

De asemenea, ministrul a transmis un mesaj de felicitare pentru rezultatele obţinute în procesul de admitere în colegiile naţionale militare, unde mediile generale de admitere s-au situat, şi în acest an, peste cea naţională.

Dintre cei 315 elevi care au absolvit în acest an colegiile naţionale militare, peste o treime au obţinut cel puţin o notă de 10 la una dintre probele Bacalaureatului, cele mai mari medii generale fiind de 9,86 la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia şi la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, respectiv 9,73 la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, potrivit unui comunicat al MapN. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.