Acasă Politic București: Românul Ponta a anunțat că vrea la Cotroceni

București: Românul Ponta a anunțat că vrea la Cotroceni

DISTRIBUIȚI

CLADIRI_palatul_cotroceni– 130153 – 24072014 – Președintele PSD Victor Ponta a confirmat joi, în cadrul unui interviu acordat Adevărul Live, că va candida la alegerile prezidențiale,  urmând să ceară partidului sprijinul pentru candidatură. ”Voi candida, da. Pe 29, marți, (n.r. 29 iulie) voi cere în cadrul structurii PSD sprijinul pentru candidatură. În septembrie avem nevoie de un Congres pentru că procedurile de desemnare văd că sunt deja ridicole”, a anunțat Ponta.

Acesta i-a numărat printre posibilii săi contracandidați pe Klaus Iohannis, Mihai Răzvan Ungureanu, Monica Macovei, precizând că cel mai dificil competitor în turul al doilea ar fi fost Crin Antonescu. ”Eu cred că orice candidat va fi în turul doi va fi unul puternic și va încerca să strângă voturile cât mai multora. La nivel strict personal, cu siguranță, cel mai dificil contracandidat ar fi fost Crin Antonescu. În primul și primul rând pentru că mi-a fost prieten și mi-e greu să mă lupt cu oameni care mi-au fost prieteni”, a spus șeful PSD.

Despre eventualitatea ca în turul doi să se confrunte cu neamțul Klaus Iohannis, Ponta a declarat: ”Nu știu dacă îl ajută sau îl incomodează. Știu că sub nicio formă nu va fi o temă de-a mea de atac. Nu am nimic ce să-i reproșez, dar nici mie nu trebuie să mi se reproșeze faptul că sunt român. La fel, discuția despre religie, nu cred că e nimic rău că el este neoprotestant, dar nici mie să nu se reproșeze că sunt ortodox. Nu cred că va fi un subiect, dar nici nu vreau să creăm un complex că trebuie să vină cineva din afara României că noi nu suntem în stare”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.