Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Deputaţii ACL cer din nou puterii să nu mai amâne legea...

Bucureşti: Deputaţii ACL cer din nou puterii să nu mai amâne legea amnistiei

DISTRIBUIȚI

131183 – 09092014 – Liderii grupurilor parlamentare ale ACL din Camera Deputaţilor, George Scutaru şi Tinel Gheorghe, au adus în atenţie, în cadrul unei conferinţe de presă, metodele prin care Victor Ponta încearcă, încă o dată, să fraudeze alegerile prezidenţiale.

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, a prezentat scrisoarea deputatului Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, care a fost pusă în discuţie în cadrul şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care acesta solicită dezbaterea unui raport privind respectarea drepturilor omului în penitenciarele din România şi, pe baza acestuia, convocarea unei şedinţe extraordinare a Camerei Deputaţilor pentru dezbaterea şi adoptarea în procedură de urgenţă a propunerii legislative privind amnistia unei infracţiuni şi graţierea unor pedepse.

Deputaţii PNL şi PDL au solicitat, în numeroase rânduri, în cadrul Comisiei juridice, punerea pe ordinea de zi a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea şi respingerea definitivă a acestuia.

Invocând impactul social şi politic al acestui proiect, majoritatea parlamentară a menţionat că vor exista dezbateri pe câteva proiecte de lege, printre care şi acesta. In cadrul şedinţei Biroului permanent, majoritatea guvernamentală a propus ca timpul acordat consultărilor publice organizate de Comisia juridica pentru proiectul amnistiei şi graţierii să expire în luna decembrie.

„De ce puterea evită ca până în luna decembrie să respingă amnistia şi graţierea? Îi cer public premierului Victor Ponta să ia atitudine şi să  ceară grupului său parlamentar din Camera Deputaţilor să pună pe ordinea de zi acest proiect de lege pentru a fi respins.

“Prelungirea termenului de dezbatere publică privind amnistia şi graţierea până în luna decembrie ar fi o dovadă clară că PSD ţine acest proiect de lege la sertar pentru a-şi elibera toţi condamnaţii penal, în cazul în care Victor Ponta câștigă alegerile prezidențiale, pentru a fi un stimulent electoral pentru acei baroni din PSD care au probleme cu DNA”, a precizat deputatul George Scutaru. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.