Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Evenimente ştiinţifice organizate de Spitalul Militar Central

Bucureşti: Evenimente ştiinţifice organizate de Spitalul Militar Central

DISTRIBUIȚI

131121 – 04092014 – Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC)/ Clinica de Medicină Internă şi Gastroenterologie organizează în zilele de 5 şi 6 septembrie a.c., Cursul internaţional de patologie pancreatică şi workshop-ul Rolul practic al ecoendoscopiei, evenimente aflate anul acesta la cea de-a II-a și, respectiv a III-a ediţie. Ambele evenimente sunt organizate în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patologia Pancreatică (ARPP),  Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRED), Societatea Română de Endoscopie Digestivă şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

Deschiderea oficială a suitei de manifestări ştiinţifice va avea loc, în data de 5 septembrie a. c., începând cu orele 8.00, la Hotelul Crowne Plaza din Bucureşti, în prezenţa prof. univ. dr. Cristian Gheorghe – preşedintele APPR, prof. univ dr. Adrian Săftoriu – preşedintele SRED şi cololonel medic dr. Florentina Ioniţă-Radu, manager general al SUUMC.

Pentru a corespunde cerinţelor auditoriului şi a se ridica la standardele evenimentelor ştiinţifice internaţionale, organizatorii au conceput un program dinamic, în care conferinţele vor alterna cu demonstraţiile în direct, transmise, în timp real, din Laboratorul de Endoscopie Digestivă a SUUMC, în sala de conferinţe, potrivit unui comunicat al SUUMC.

Setul de concluzii ale evenimentului ştiinţific privind oportunităţile şi perspectivele de diagnostic, prevenţie şi tratament în domeniul gastroenterologiei şi hepatologiei în România, analiza

etapelor de implementare a strategiilor naţionale privind  transplantul hepatic şi pancreatic, vor fi prezentate în cadrul unei conferinţe de presă, organizate de către ARPP.

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” este deschizător de drum în domeniul ecoendoscopiei, acesta fiind prima unitate medicală din România dotată, în anul 1998, cu tehnica necesară realizării de ecoendoscopii în scop diagnostic şi terapeutic.

Un an mai târziu, respectiv în 1999, Spitalul Militar Central a organizat, la iniţiativa d-lui col. medic dr. Bobulescu Eugeniu, şeful şi mentorul atâtor generaţii de gastoenterologi, primul Workshop de ecoendoscopie cu demonstraţii live, având-ul ca invitat pe d-nul prof. Marc Giovannini, de la Institutul Paoli-Calmettes, Marsilia, Franţa, personalitate marcantă a lumii internaţionale academice şi medicale, care, după 15 ani, a dat curs invitaţiei organizatorilor şi va participa, alături de alte somităţi în domeniu, la susţinerea programului evenimentului.

Implicarea SUUMC în organizarea acestui demers ştiinţific reprezintă un prim pas al strategiei manageriale de implementare a unui Centru de cercetări biomedicale care să permită consolidarea dialogului necesar unor parteneriate viabile în cadrul unor proiecte atractive atât pentru mediul medical, academic, universitar, cât şi pentru cel de afaceri care au ca obiective încurajarea cercetării-dezvoltării, a perfecţionării şi supraspecializării profesionale, în vederea creşterii calităţii actului medical oferit în cadrul sistemului naţional al asigurărilor de sănătate. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.