Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ilie Sârbu despre ce câştigă cetăţenii din suspendarea preşedintelui: “Nimic, nimic”

Bucureşti: Ilie Sârbu despre ce câştigă cetăţenii din suspendarea preşedintelui: “Nimic, nimic”

DISTRIBUIȚI
ilie_sarbu

131177 – 08092014 – Pesediștii nu se gândesc la cetățeni când inițiază o nouă procedură de suspendare a președintelui Traian Băsescu. O afirmă chiar liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, care a spus că în această chestiune „nu este vorba despre cetățeni, ci despre ambiţia lui Băsescu”.

 „Cetăţenii români nu au câştigat nimic de pe urma conducerii României de către preşedintele Băsescu şi acum, pe ultima sută de metri, trebuia să le arate mai mult că pierd, prin raportul cu nominalizarea comisarului, prin relaţiile cu statele din jurul conflictului. Nu l-am văzut să fie constructiv în toată perioada asta”, a spus Sârbu.

La insistenţele presei, care l-a întrebat ce ar câştiga cetăţeanul român din suspendarea preşedintelui, Ilie Sârbu a continuat: ”Nimic, nimic. Aici nu este vorba de cetăţeni, aici este vorba despre ambiţia domnului Băsescu. (…) S-a pus vreodată problema, şi-a pus domnul Băsescu problema să câştige vreun cetăţean, din ceva ce a făcut el?”.

Despre motivele pentru suspendarea preşedintelui, din cererea formulată de preşedintele Senatului, Ilie Sârbu a spus: ”Dacă ne-am uita cu mai multă atenţie la ceea ce face preşedintele Traian Băsescu, găsim mult mai multe şi mult mai grave”.

Între acestea, Ilie Sârbu a menționat implicarea lui Traian Băsescu în campania electorală a PMP. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.