Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: S-a găsit găselnița

Bucureşti: S-a găsit găselnița

DISTRIBUIȚI

131435 – 19092014 – Vă vine să credeți sau nu, dar proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc, prezentat joi, în mod oficial, la Cluj-Napoca, face referire la Declarația de Unire din 1 Decembrie 1918 adoptată la Alba Iulia, potrivit căreia „fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie”, remarcă RFI România.

UDMR vrea pentru Ţinutul Secuiesc un Consiliu regional şi unul executiv, cu preşedinte.

Potrivit proiectului, limba maghiară ar urma să fie predată și în școlile românești, așa cum este predată limba română în școlile din comunitățile locale maghiare. Reprezentanții UDMR vor ca autoritățile regionale să dispună de bogățiile subsolului, deși potrivit Constituției, ele sunt în proprietatea statului român. Acest lucru ar avea un serios impact economic asupra zonei, pentru că în zonă, de exemplu, se află unele dintre cele mai importante resurse de apă minerală din Europa.

Liderii UDMR mai vor administrație autonomă pentru cele trei județe – Covasna, Harghita şi Mureş, cu capitala la Târgu-Mureș, instituții fiscale – la Sfântu Gheorghe și consiliu regional – la  Odorheiul Secuiesc. Miercurea Ciuc ar dobândi statut de prefectura regională. Problema apartenenței județului Mureș la această regiune rămâne deschisă, în contextul în care comunitatea maghiară se află în minoritate în acest județ.

Inițial, proiectul de autonomie stabilea că doua treimi dintre judecători trebuie să fie maghiari, iar o treime români. CSM a criticat, însă, această prevedere, atrăgând atenția asupra discriminării pe criterii etnice, e care le promovează. Din acest motiv, liderii UDMR propun acum formula reprezentării proporționale a fiecărei etnii din regiune, inclusiv a celei rome. De aceea, Kelemen Hunor a declarat că va susține întotdeauna promovarea pe criterii profesionale a polițiștilor, jandarmilor și chiar judecătorilor de etnie romă, argumentând că că minoritarii au mai multă încredere în reprezentanții autorităților care provin din comunitatea lor. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.