Acasă Sud-Est Galati Galaţi: DIICOT cere arestarea a patru suspecţi de contrabandă. Printre ei și...

Galaţi: DIICOT cere arestarea a patru suspecţi de contrabandă. Printre ei și doi poliţişti de frontieră

DISTRIBUIȚI

131667 – 30092014 –  Poliţişti de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial PF Galaţi, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi, având suportul de specialitate al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Galaţi şi al Direcţiei Generale Anticorupţie, au declanşat ieri operaţiunea de anihilare a unei grupări infracţionale specializată în contrabanda cu ţigări.

În data de 29 septembrie 2014, au avut loc 26 de percheziţii, 35 de persoane fiind conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere puse în executare de poliţişti de frontieră.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe fondul diferenţei mari de valoare între produsele din tutun din România, pe de o parte, şi Rep. Moldova, pe de altă parte, pe raza judeţului Galaţi, în luna aprilie 2014 a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat specializat în introducerea în România, peste frontiera de stat, a unor cantităţi mari de ţigarete.

În acest sens, importante cantităţi de ţigări au fost introduse în mod ilegal în ţară, din Republica Moldova, prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea-Cahul, cu complicitatea unor poliţişti de frontieră de la punctul de trecere a frontierei menţionat. Numai în perioada 1 iunie 2014 – 19 august 2014, membrii grupării infracţionale au efectuat şapte transporturi ilegale de ţigări din Republica Moldova în România.

După introducerea în ţară, ţigările erau valorificate către diverse persoane care domiciliază în municipiul Galaţi, precum şi în alte localităţi de pe raza judeţului Galaţi, precum Tîrgu-Bujor, Bereşti şi Băneasa, fiind deja identificate zeci de persoane.

Prejudiciul creat prin activitatea infracţională a fost estimat la peste 470.000 de lei.

În vederea recuperării pagubei, în urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe autoturisme şi sume de bani urmând ca acestea să fie puse sub sechestru asigurător.

Totodată au fost descoperite şi ridicate peste 42.000 de pachete de ţigări traficate peste frontiera de stat a României.

După audierea celor 35 de persoane, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de patru inculpaţi, dintre care doi sunt poliţişti de frontieră în PTF Oancea, şi au început urmărirea penală faţă de alte opt persoane, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă în formă calificată şi continuată şi dare de mită.

Procurorii DIICOT vor solicita astăzi Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a celor patru reţinuţi pentru 30 de zile, potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.