Acasă Life OMS are nevoie de 500 milioane de dolari pentru a ţine sub...

OMS are nevoie de 500 milioane de dolari pentru a ţine sub control Ebola

DISTRIBUIȚI

130990 – 03092014 – Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) face un apel la comunitatea internaţională pentru strângerea sumei de 500 milioane dolari necesară pentru a controla epidemia de Ebola, în condiţiile în care mai mult de 1.550 persoane au decedat, din cele 3.069 de cazuri de îmbolnăvire confirmate.

Practic, la fiecare 34 de zile numărul cazurilor de Ebola se dublează. În actualul ritm de contagiune, sunt necesare şase-nouă luni şi 490 de milioane de dolari (373 de milioane de euro) pentru ca epidemia să fie controlată, aceasta riscând să afecteze 20.000 de persoane”, a explicat, la RFI, reprezentantul OMS în România, dr. Victor Olsavszky.

Între timp, în SUA începe testarea unui vaccin experimental, care va fi administrat, în premieră, unui număr de trei persoane sănătoase, pentru a se afla dacă acestea dezvoltă vreun efect advers. În cazul în care va fi considerat sigur, vaccinul va fi administrat unui grup redus de voluntari, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, pentru a se vedea dacă produce un răspuns imun puternic la virus.

Vaccinul va fi testat, de asemenea, pe voluntari sănătoşi în Marea Britanie, Gambia şi Mali, după ce vor fi finalizate detalii în acest sens cu oficiali în domeniul Sănătăţii, din aceste ţări. Pe de altă parte, în Guineea, Sierra Leone, Liberia şi Nigeria, cele patru ţări afectate de epidmie, vaccinul nu va fi testat, din cauza infrastructurii deficitare în domeniul sănătăţii. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.