Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Echipament special pentru şah pentru 500 de şcoli din România

Bucureşti: Echipament special pentru şah pentru 500 de şcoli din România

DISTRIBUIȚI

 133361 – 08122014 – Cinci sute de şcoli, participante la programul naţional ”Educaţie prin Şah în Învăţământul Preuniversitar”, vor primi, pe 9 decembrie, o donaţie din partea Federaţiei Române de Şah (FRȘ). Evenimentul va avea loc în prezenţa ministrului Remus Pricopie şi a preşedintelui FRȘ, Sorin-Avram Iacoban, la sediul Ministerului educaţiei Naţionale.

Donaţia va consta în truse speciale pentru şah, care conţin, fiecare, 10 garnituri de piese, 10 table pliabile de şah, o tablă portabilă de demonstraţie, două manuale (pentru fiecare an de studiu), programa primilor doi ani de studiu.

Donaţia reprezintă unul dintre angajamentele FRS faţă de cele 500 de unităţi școlare, ca urmare a protocolului semnat, în primăvara acestui an, între MEN şi FRS, în vedere implementării programului naţional ”Educaţie prin Şah în Învăţământul Preuniversitar”.

Cele 500 de unităţi de învăţământ au fost selectate pe baza unor criterii clare: existenţa unor cluburi de şah, dorinţa elevilor de a practica şahul în şcoli, existenţa profesorilor care pot preda şahul, ca disciplină, participarea la concursuri naţionale/internaţionale ale elevilor/unităţilor de învăţământ. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.