Acasă Social Bucureşti: Guvernul modifică Legea Educației

Bucureşti: Guvernul modifică Legea Educației

DISTRIBUIȚI

doctorat– 133757 –  29122014 – Guvernul a discutat în ultima ședință din acest an o modificare a Legii Educației, prin introducerea unui articol special referitor la doctorat.

În actuala formă a legii, cei care dețin un titlu de doctorat nu au o prevedere legală prin care pot renunța la acest titlu. În urma modificărilor, în lege se vor trece prevederi speciale pentru cei care au renunțat la titlu, dar care doresc să susțină din nou o lucrare de doctorat.

În această situație se află premierul Victor Ponta. Acesta dorește să renunțe la titlul de doctor, dar s-a împotmolit din cauza vidului legislativ.

Premierul Victor Ponta a trimis, la data de 16 decembrie a. c., o scrisoare către rectoratul Universității București, prin care anunţa că renunţă la titlul de doctor.

Victor Ponta a obținut titlul de doctor în drept din partea Universității București, în iulie 2003, cu teza intitulată „Curtea Penală Internațională”. Îndrumătorul științific al lucrării a fost Adrian Năstase, pe atunci premier în funcție.

La 18 iunie 2012, ediția online a revistei Nature a publicat știrea că Victor Ponta, „prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secțiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicații anterioare, fără să pună referințe exacte”.

O primă decizie de plagiat a fost desfiinţată prin ordin de ministru odată cu organismul care a dat-o, Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. O a doua, cea a Consiliului de Etică al Universităţii din Bucureşti, nu a fost luată în seamă pe motiv că forul nu avea competenţa de judecată. Consiliul de etică de pe lângă Ministerul Educaţiei a decis însă că teza respecta legislaţia din 2003, când a fost susţinută, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o soluţie de neâncepere a urmăririi penale, pe baza expertizei Oficiului Român pentru Drepturi de Autor, potrivit căruia plagiatul nu poate fi dovedit.  –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.