Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Șeful ISU Constanţa demis. Se cere şi demiterea prefectului

Bucureşti: Șeful ISU Constanţa demis. Se cere şi demiterea prefectului

DISTRIBUIȚI

133581 –  16122014 – Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunțat marți, într-o conferință de presă pe tema accidentului aviatic de pe Lacul Siutghiol, că ministrul de Interne Gabriel Oprea a dispus schimbarea din funcție a șefului ISU Constanța și a propus schimbarea din funcție a prefectului de Constanța din cauza modului în care a fost gestionată situaţia.

„Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a dispus schimbarea din funcție a șefului ISU Constanța, colonelul Viorel Jianu, și a propus premierului schimbarea din funcție a prefectului de Constanța, Radu Volcinski”, a precizat Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne a prezentat filmul evenimentelor și a precizat că elicopterul nu era prevăzut cu balize și nu îndeplinea condițiile pentru navigarea pe mare.

În condițiile de mediu date, o persoană ar fi putut supraviețui conștient 12 minute în apele reci ale lacului, iar durata maximă de supraviețuire ar fi fost de 20 de minute.

Primul apel la 112 a fost primit la ora 16:11, prima ambulanță a sosit la 16:17, în timp ce ambarcațiunea solicitată Căpităniei Midia a ajuns la 16:29. La 16.31 a ajuns la fața locului prima barcă pneumatică, dar motorul acesteia nu a pornit la cheie, ci la sfoară și au fost folosite vâsle, a comunicat purtătorul de cuvânt al MAI. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.