Acasă Centru Mures Mureş: Percheziţii pentru schimburi valutare

Mureş: Percheziţii pentru schimburi valutare

DISTRIBUIȚI

133621 –  17122014 –  O sută cincizeci şi cinci de poliţişti din cadrul IPJ Mureş şi al brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Cluj Napoca şi Târgu Mureş au efectuat miercuri 55 de percheziţii într-un dosar în care se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, pentru evaziune fiscală.

Percheziţiile au vizat 33 de puncte de lucru a patru case de schimb valutar din judeţele Mureş, Harghita şi Sibiu, precum şi 22 de locuinţe ale persoanelor bănuite de implicare în activitatea infracţională, potrivit unui comunicat al IPJ Mureş.

Cei în cauză sunt bănuiţi că, începând cu luna noiembrie 2013 şi până în prezent, ar fi efectuat mai multe schimburi valutare pe care nu le-ar fi înregistrat în contabilitate, valoarea acestor operaţiunii fiind de 2.000.000 de euro.

Cincisprezece persoane au fost aduse la audieri.

Poliţiştii au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al SRI.

La pecheziţii au participat şi jandarmi. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.