Acasă Centru Alba Alba: Arest la domiciliu,  mai relaxat

Alba: Arest la domiciliu,  mai relaxat

DISTRIBUIȚI

 134229 – 23012015  – Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ, aflat în arest la domiciliu, ar putea să îşi părăsească locuinţa de patru ori pe lună, potrivit unei decizii date, joi, de Tribunalul Alba.

Instanţa a admis, joi, în parte, cererea formulată de Mircea Moloţ de modificare a obligaţiilor impuse în cadrul măsurii arestului la domiciliu, potrivit Mediafax.

„Tribunalul Alba a acordat inculpatului permisiunea de a fi vizitat la domiciliu de fiica sa în fiecare zi de sâmbătă, între orele 11.00-20.00, şi a acordat acestuia permisiunea de a se deplasa în vederea asigurării mijloacelor de existenţă în localitatea M.M. în prima şi a treia zi de miercuri din lună, respectiv în localitatea S. în a doua şi a patra marţi din lună, între orele 8.00-17.00”, se arată într-un comunicat al instanţei.

Decizia instanţei nu este definitivă, ea fiind deja atacată prin contestaţie de DNA Alba Iulia. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.