Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Mircea Moloţ a pierdut mandatul de preşedinte al CJ Hunedoara

Bucureşti: Mircea Moloţ a pierdut mandatul de preşedinte al CJ Hunedoara

DISTRIBUIȚI

134208 – 22012015  –  Mircea Moloț și-a pierdut mandatul de președinte al Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, după ce judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respis recursul formulat de acesta faţă de soluţia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, care a dat câştig de cauză ANI, cea care l-a declarat incompatibil, în mai 2012. 

Procesul, început la 4 decembrie 2013, s-a aflat, miercuri, la al 12-lea termen după ce avocaţii preşedintelui suspendat al CJ Hunedoara au cerut de două ori recuzarea completului de judecată.

În urma acestei decizii, Mircea Moloț își pierde mandatul și nu va mai avea voie să mai ocupe o funcție publică pe o perioadă de 3 ani.

Potrivit ANI, Ioan Mircea Moloț s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 septembrie 2008 — 30 ianuarie 2009, deoarece a deținut, simultan, atât funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, cât și pe cea de președinte al Adunărilor Generale ale Acționarilor, respectiv reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local la SC Drumuri și Poduri SA Deva. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.