Acasă Nord-Vest Bistrita-Nasaud Bistriţa-Năsăud: Un poliţist a refuzat o şpagă de 2.000 lei

Bistriţa-Năsăud: Un poliţist a refuzat o şpagă de 2.000 lei

DISTRIBUIȚI

135007 – 23022015 –  Un polițist de la Rutieră din judeţul Bistrița-Năsăud  a denunțat la Direcția Generală Anticorupție (DGA) intenția unui bărbat de a-l mitui. Bărbatul a fost surprins în flagrant delict în timp ce îi oferea polițistului 2.000 de lei pentru a nu-i întocmi dosar penal.

La data de 22 februarie a.c., ofițerii de poliție judiciară din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Bistrița-Năsăud, în baza denunţului depus de un agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Năsăud, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au surprins în flagrant un bărbat în timp ce remitea polițistului 2.000 de lei, cu titlu de mită.

Banii erau oferiți pentru ca polițistul să nu-i întocmească dosar penal ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, să nu ia măsura sancționării contravenționale pentru depășirea vitezei legale peste limita admisă în localitate și să întocmească pe numele soției actele procedurale, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

Cercetările sunt continuate cu cel în cauză în stare de libertate. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.