Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: CE zice că e de bine

Bruxelles: CE zice că e de bine

DISTRIBUIȚI

 134589 – 05022015Comisia Europeană a publicat previziunile economice de iarnă pentru România și celelalte state membre UE. Potrivit acestor previziuni, România va înregistra o creștere economică accentuată în următorii doi ani, în special datorită cererii interne, susținută de o piață a muncii stabilă. După scăderea accentuată din 2014, se așteaptă ca inflația să rămână moderată în perioada următoare, în timp ce consolidarea fiscală va continua și în 2015.

La nivelul UE28, previziunile indica, pentru prima data in ultimii opt ani, creșterea tuturor economiilor statelor membre. Totodată, se așteaptă ca, în decursul acestui an, activitatea economică din spațiul comunitar și din zona euro să crească ușor, urmând ca în 2016 să înregistreze o accelerare notabilă. Perspectivele de creștere sunt încă limitate pe continent de un mediu nefavorabil pentru investiții și de un șomaj ridicat, însă planul de investiții, relaxarea cantitativă propusă de Banca Centrală Europeană, prețurile în scădere la petrol și deprecierea euro vor avea impact pozitiv asupra creșterii economice, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

„Perspectivele economice actuale ale Europei sunt un pic mai bune astăzi, față de momentul prezentării ultimelor noastre previziuni. Scăderea prețului petrolului și o monedă euro mai slabă reprezintă un stimulent excelent pentru economia europeană. Totodată, Planul de Investiții și deciziile recente ale Băncii Centrale Europene vor avea un rol important în crearea unui context favorabil pentru reforme și pentru politici fiscale inteligente. Vom avea însă, în continuare,  mult de muncă pentru a putea furniza locurile de muncă atât de necesare pentru milioane de europeni”, a declarat comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, impozitare și vămi, Piere Moscovici. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.