Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Deputaţii jurişti nu vor ca traseiştii să-şi piardă mandatul

Bucureşti: Deputaţii jurişti nu vor ca traseiştii să-şi piardă mandatul

DISTRIBUIȚI
comisia_juridica

 135053 – 24022015Comisia juridica a Camerei Deputatilor a decis marti ca primarii, consilierii care au trecut la alte partide ca urmare a aplicarii Ordonantei 55/2014 declarata neconstitutionala de Curtea Constitutionala, nu-si vor pierde mandatele, reprezentantii PNL anuntand ca vor contesta decizia la CCR, potrivit Hotnews.ro.

Comisia a dezbatut proiectul de respingere a Ordonantei 55 privind migratia alesilor adoptand un amendament al PSD care prevede ca „toate efectele juridice, poltice sau de alta natura produse ca urmare a exprimarii optiunii de catre primari, consilieri care urmare a Ordonantei 55 se pastreaza in integralitate”.

Comisia a respins in schimb toate amendamentele PNL care prevedeau ca alesii locali care au trecut la alt partid sa-si piarda mandatele, iar sumele privind indemnizatiile incasate de acestia sa fie recuperate.

Vicepresedintele Comisiei ,Teodor Nicolescu (PNL) a declarat dupa sedinta ca PNL va sesiza Curtea Constitutionala daca acest amendament va fi adoptat de plenul Camerei si al Senatului.

„S-a ajuns la concluzia ca, chiar daca efectele sunt neconstitutionale, ele trebuie sa-si produca efectele in ciuda deciziei Curtii Constitutionale si in ciuda oricaror principii elementare de drept. Eu va garantez ca vom sesiza CCR cu privire la legea de respingere a ordonantei, cand ea va fi adoptata si de catre Senat, daca nu cumva Senatul nu va ajunge la concluzia ca decizia CCR trebuie respectata”, a spus Nicolescu.

In replica vicepresedintele Comisiei, Ciprian Nica (PSD) a precizat ca alesii locali nu-si pierd mandatele, pentru ca nu are rost sa se creeze o instabilitate juridica.

„Primarii, consilierii nu-si pierd mandatele, pentru ca nu are rost sa creem acum o instabilitate juridica, cand vor unii sau cand vor altii”, a spus Nica.

Plenul Camerei urmeaza sa se pronunte asupra raportului Comisiei juridice privind respingerea Ordonantei 55, care a fost emisa inaintea alegerilor prezidentiale si prevedea ca pe o perioada 45 de zile alesii locali pot opta sa treaca la alt partid fara a-si pierde mandatul.

Curtea Constitutionala a decis insa ca aceasta ordonanta este neconstitutionala. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.