Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Direcţia antifraudă fiscală a identificat prejudicii de 2,13 miliarde euro

Bucureşti: Direcţia antifraudă fiscală a identificat prejudicii de 2,13 miliarde euro

DISTRIBUIȚI

134980 – 20022015 – Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au verificat anul trecut activitatea a 24.160 contribuabili şi au identificat şi evaluat prejudicii cauzate bugetului de stat în valoare totală de 778,78 milioane euro (3.465.582.583 lei), pentru care au întocmit 714 sesizări ale organelor de urmărire penală şi au instituit măsuri asigurătorii asupra unor active identificate în valoare totală de peste 557,44 milioane euro (2.480.645.205).

În aceeaşi perioadă, inspectorii antifraudă din cadrul DGAF care sunt detaşaţi la unităţile de Parchet au întocmit 2.339 rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, prin care au constatat prejudicii cauzate bugetului de stat în valoare totală de peste 1,34 miliarde euro (6.044.357.750 lei), au efectuat 785 investigații economico-financiare în vederea indisponibilizării de bunuri şi au încheiat 1.521 procese verbale de verificări fiscale, potrivit unui comunicat al DGAF.

De asemenea, în anul 2014, inspectorii DGAF au constatat 19.429 contravenții pentru care au dispus sancționarea cu amenzi în valoare totală de 20,97 milioane euro (93.319.350 lei) şi au confiscat bunuri, numerar şi venituri în valoare totală de 62,88 milioane euro (279.835.918 lei). Suplimentar, inspectorii antifraudă au dispus măsura suspendării activităţii comerciale a 1.628 contribuabili, dintre care 1.535 au încălcat obligaţiile legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.