Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Guvernul va avea o structură specială pentru valorificarea bunurilor obţinute din...

Bucureşti: Guvernul va avea o structură specială pentru valorificarea bunurilor obţinute din infracţiuni

DISTRIBUIȚI

 134812 – 13022015 – Oficiul National de Management a Bunurilor Sechestrate/Confiscate, o structura speciala pentru valorificarea la nivel national a bunurilor confiscate in cadrul procedurilor judiciare penale, va primi avizul Guvernului pana la sfarsitul lunii martie, potrivit Hotnews.ro. Initiativa de infiintarea a unei astfel de agentii reprezinta o tentativa de a creste gradul de valorificare a creantelor provenite din infractiuni la cel putin 25%, nivelul actual de valorificare fiind extrem de scazut.

Ministerul Justitiei anunta in decembrie ca Guvernul a adoptat un memorandum prin care se infiinteaza, in subordinea Ministerului Justitiei (MJ), o agentie dedicata gestionarii bunurilor sechestrate in cadru procesual-penal. Noua structura, infiintata la propunerea MJ, ar urma sa devina operationala pana la sfarsitul lunii martie 2015 si va dispune de 30 de posturi, rolul ei fiind de a administra bunurile sechestrate in cadrul unor proceduri penale. Infiintarea Agentiei are loc in contextul in care Guvernul si ANAF in mod special au fost criticate pentru procentul mic de punere in aplicare a hotararilor ramase definitive si de recuperarea prejudiciilor care se ridica, per total, la cateva sute de milioane de euro pe an.

In prezent, Oficiul National de Prevenire a Criminalitatii si Cooperare pentru Recuperarea Creantelor provenite din Infractiuni, din cadrul MJ, este structura cu atributii in acest domeniu, dar rapoartele si evaluarile internationale din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare al Comisiei Europene au indicat dificultati in activitatea de valorificare a bunurilor confiscate, deoarece competentele de management al bunurilor sechestrate sunt partajate intre mai multe autoritati, fara o coordonare eficienta, cu impact inclusiv asupra sumelor efectiv recuperate de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) prin procedurile de valorificare.

Statistic, conform datelor furnizate de ANAF si monitorizate de Oficiu, procentul de recuperare efectiva a sumelor de bani provenind din activitatea de punere in executare a ordinelor de confiscare emise de instantele de judecata a inregistrat o scadere accentuata in ultimii ani.

Astfel, potrivit unei statistici a Oficiului, in 2013, valoarea bunurilor sechestrate a depasit 434 milioane euro, dar cea a bunurilor efectiv confiscate conform notificarilor ANAF a fost de doar 7,6 milioane de euro.

La sfarsitul anului trecut, consilierul procurorului-sef al DNA Marius Bulancea a declarat ca procurorii anticoruptie au pus sechestru, in 2014, asupra unor bunuri ce valoreaza 150 milioane euro, dar ca acestea vor ajunge efectiv in patrimoniul statului abia peste patru-cinci ani, dupa ce vor fi date sentinte definitive in dosarele in care s-au dispus masurile asiguratorii.

El a aratat ca, imediat dupa ce aceste sentinte raman definitive, ANAF este autoritatea care trebuie sa se ocupe de valorificarea bunurilor sechestrate.

Anul trecut, pentru eficientizarea activitatii de recuperare efectiva a creantelor provenite din infractiuni, in special pe componenta de executare a ordinelor de confiscare, Ministerul Justitiei a elaborat un act normativ pentru cresterea capacitatii institutionale a Oficiului National de a monitoriza procesul de recuperare a creantelor, in special in etapa de valorificare, cu o baza de date proprie si un sistem informatic national integrat de evidenta a creantelor provenite din infractiuni, precum si cu organizarea Oficiului la nivel de directie, nu doar de birou, si suplimentarea schemei de angajati cu 10 posturi. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.