Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ministerul Culturii va deveni membru al rețelei Traduki

Bucureşti: Ministerul Culturii va deveni membru al rețelei Traduki

DISTRIBUIȚI

 135087 – 25022015Ministerul Culturii din România va deveni membru al rețelei Traduki, statut care va contribui la promovarea culturii scrise românești în spațiul de limbă germană, dar și în cel balcanic. Guvernul a aprobat un memorandum privind acordarea sprijinului necesar aderării Ministerului Culturii la Traduki, rețeaua europeană dedicată literaturii și cărților.

Traduki este o reţea europeană pentru literatură, care include Albania, Austria, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Elveția, Germania, Kosovo, Liechtenstein, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Slovenia. Traduki a fost iniţiată de Ministerul Federal pentru Afaceri Europene şi Internaţionale al Austriei, Ministerul de Externe al Republicii Federale Germania, Consiliul elveţian pentru arte „Pro Helvetia”, KulturKontact din Austria, Institutul Goethe şi Fundaţia S. Fisher.

Reţeaua are drept obiective traducerea de volume de ficţiune şi non-ficţiune, carte pentru copii şi tineret, schimburi între autori, traducători, editori, librari, critici şi oameni de ştiinţă, schimburi de informaţie, alte forme de colaborare culturală între statele membre.

Participarea Ministerului Culturii ca membru cu drepturi depline al rețelei Traduki va facilita accesul tinerilor autori din România la un public dinamic (30 de milioane de cititori în spațiul balcanic și peste 60 de milioane în cel germanofon). De asemenea, autorii români vor beneficia de traduceri din, în și între limbile sud-est europene și limba germană, dar și oportunități de colaborare cu edituri importante din spațiile geografice în care funcționează Traduki. Totodată, aderarea la această rețea facilitează accesul la o bază largă de volume traduse în limbile sud-est-europene și limba germană.

Traduki susține finanțarea de festivaluri, forumuri, întâlniri, seminarii, conferințe și alte evenimente culturale în scopul promovării literaturii, contribuind la asigurarea unei mai bune vizibilități a evenimentelor culturale.

În calitate de membru, Ministerul Culturii din România va avea o contribuție financiară anuală la rețeua Traduki. În anul 2015, contribuția Ministerului Culturii va fi de 20.000 de euro, potrivit unui comunicat al Guvernului. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.