Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Nou acord anticorupţie între Ministerul Justiţiei şi Ministerul Dezvoltării Regionale

Bucureşti: Nou acord anticorupţie între Ministerul Justiţiei şi Ministerul Dezvoltării Regionale

DISTRIBUIȚI

134624 – 06022015Ministerul Justiţiei şi Ministerul Dezvoltării au semnat un nou acord pentru coordonarea monitorizării implementării Strategiei Naționale Anticorupție 2012-2015. Sunt vizate autoritățile publice locale, unitățile administrativ-teritoriale, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.

Ministerul Dezvoltării va delega personal la Ministerul Justiției, care să asigure comunicarea cu reprezentanţii Platformei de cooperare a administraţiei publice locale și să gestioneze relația Secretariatului SNA cu structurile asociative ale autorităților administrației publice locale.

Totodată, în baza acestui acord de colaborare, este implementat proiectul „Dezvoltarea unui mecanism de monitorizare a implementării acţiunilor anticorupţie din cadrul SNA 2012-2015 la nivelul administraţiei publice locale, precum şi promovarea acestuia în vederea cunoaşterii de către toate instituţiile implicate”, finanțat prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.

Printre alte activități, proiectul prevede organizarea a 30 de misiuni tematice de evaluare și a două reuniuni ale Platformei de cooperare la nivelul administraţiei publice locale.

Anul acesta, reuniunile platformelor vor avea loc în a doua jumătate a lunii februarie, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.