Acasă Sud Calarasi Călăraşi: Reţinuţi pentru înşelăciuni prin telefon

Călăraşi: Reţinuţi pentru înşelăciuni prin telefon

DISTRIBUIȚI

134968 – 20022015 – Poliţiştii din Călăraşi au reţinut patru persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda „accidentul”. La data de 19 februarie 2015, poliţiştii din Călăraşi, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Călăraşi şi al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, au efectuat percheziţii într-un penitenciar şi în localitatea Cernica, judeţul Ilfov, pentru destructurarea unui grup infracţional, specializat în comiterea de înşelăciuni prin telefon.

Din cercetările efectuate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi – Serviciul de Investigaţii Criminale şi de la Poliţia Municipiului Olteniţa,  reieșit că, în perioada ianuarie – februarie 2015, patru bărbaţi ar fi înşelat mai multe persoane vârstnice, din judeţul Călăraşi, prin metoda “accidentul”.

Cei patru, cu vârste între 21 şi 28 ani, dintre care trei aflaţi în executarea unor pedepse privative de libertate, ar fi comis mai multe infracţiuni, victimele fiind persoane cu vârste cuprinse între 78 și 83 de ani, din judeţul Călăraşi, care ar fi fost înşelate cu sume de la 1.400 la 10.000 de lei.

Aceştia ar fi contactat telefonic victimele, prin folosirea de calități false, le-ar fi anunţat că rudele lor ar fi fost implicate în accidente rutiere şi le-ar fi solicitat anumite sume de bani, sub pretextul protejării acestora.

Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi pentru înşelăciune, urmând a fi prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.