Acasă Sud-Vest Gorj Gorj: Liviu Pop faţă în faţă cu administraţia CEO: Soluţionarea problemelor nu...

Gorj: Liviu Pop faţă în faţă cu administraţia CEO: Soluţionarea problemelor nu se face în stradă, ci prin comunicare

DISTRIBUIȚI

 134729 – 11022015 Ministrul delegat pentru Dialog Social Liviu Pop a discutat, miercuri, 11 februarie, cu sindicatele din minerit și energie, precum și cu administrația Complexului Energetic Oltenia (CEO) despre problemele pe care le are compania. Discuţiile au avut loc în cadrul unei întâlniri de lucru la care a participat şi prefectul Judeţului Gorj, Alin-Vasile Văcaru.

Sindicaliştii au reclamat conducerea CEO că a propus reduceri salariale şi disponibilizări de personal. Printre altele, aceştia i-au solicitat ministrului Liviu Pop modificarea Legii 62/2011 privind Dialogul Social şi deblocarea negocierilor pe noul Contract Colectiv de Muncă.

Soluţionarea problemelor nu se face în stradă, ci prin comunicare, printr-un dialog permanent între toţi actorii implicaţi”, a subliniat Liviu Pop, în contextul în care Primăria municipiului Târgu Jiu a avizat un nou miting de protest organizat de sindicatele din minerit şi energie.

Totodată, Liviu Pop a dat asigurări că Guvernul se implică activ astfel încât   CE Oltenia să nu fie închis.

Ministrul a făcut referire şi la solicitarea delegaţiei FMI şi CE privind restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia.

 “După cum aţi putut vedea nu s-a ajuns la un acord în acest sens. Guvernul nu doreşte închiderea celor două companii, de asta vă pot asigura”, a spus ministrul Liviu Pop.

Mai mult, ministrul delegat pentru Dialog Social a adăugat că îşi doreşte ca producătorul de energie Oltenia să revină pe profit,  apreciind că sunt necesare anumite programe de eficientizare în acest sens. PROMPT MEDIA

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.