Acasă Externe MAE: “Dialogul cu Diaspora pe teme consulare” a debutat în Italia

MAE: “Dialogul cu Diaspora pe teme consulare” a debutat în Italia

DISTRIBUIȚI

134887 – 18022015 –  Campania „Dialog cu diaspora pe teme consulare” iniţiată de Ministerul Afacerilor Externe a debutat săptămâna aceasta la Roma, unde conducerea Departamentului Consular a avut întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Italia, precum şi cu diplomații români cu atribuții consulare din Italia.

În cadrul întâlnirii cu cetățenii români stabiliți în Italia, directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a prezentat proiectele finalizate sau aflate în curs de implementare la nivelul MAE, destinate modernizării reţelei consulare şi informatizării serviciilor de specialitate oferite. Punerea la dispoziţia cetăţenilor români a unor servicii consulare eficiente şi de calitate constituie un obiectiv prioritar specific al MAE. „Ca beneficiu al informatizării, cetățeanul care vine la ghișeu economisește timp şi bani, deoarece are posibilitatea de a se informa în prealabil, precum şi de a evita deplasările repetate la sediul secţiei consulare”, a explicat Bogdan Stănescu, citat într-un comunicat al MAE.

Conducerea Departamentului Consular a prezentat comunității de români din Italia demersurile întreprinse de MAE în vederea modernizării sediilor oficiilor consulare, în curând urmând ca secţia consulara a Ambasadei României la Roma să se mute într-un nou sediu, amenajat la cele mai înalte standarde specifice.

Totodată, directorul general al Departamentului Consular Bogdan Stanescu a subliniat importanța reunirii la aceeași masă a reprezentanţilor MAE şi a cetăţenilor, ca beneficiari direcţi ai serviciilor consulare: „Ne dorim un dialog sincer şi deschis, în favoarea cetăţeanului, cu românii care locuiesc în străinătate, dialog care permite MAE să informeze cu privire la măsurile luate în sprijinul românilor din diaspora și care, mai important, oferă cetățenilor români ocazia de a ne aduce în atenție problemele cu care se confruntă. Doar astfel vom putea să îmbunătățim serviciile consulare, astfel încât toți românii să plece mulțumiți de la ghișeele consulare”.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii diasporei, Departamentul Consular a atras atenția asupra pericolului traficului de persoane şi al implicării în raporturi de muncă ilegale, făcând apel la cetățeni să se informeze riguros înainte de a accepta ofertele de muncă și de a semnala imediat, atât autorităţilor locale competente, cât şi misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare române orice nereguli constatate.

Tot la Roma, conducerea Departamentului Consular a organizat o reuniune regională cu consulii din Italia (Milano, Torino, Bologna, Trieste, Roma, Catania) și ambasadorul României, în cadrul căreia a avut loc un schimb de bune practici în ceea ce priveşte folosirea sistemului informatic consular integrat, denumit generic „E-Cons” şi a Manualului de proceduri consulare. De asemenea, au fost discutate unele chestiuni din legislația română cu impact asupra domeniului consular, precum și aspecte de ordin legislativ din Italia și problematica specifică pe plan local.

Campania „Dialog cu Diaspora pe teme consulare” se va desfășura în prima jumătate a anului 2015, o echipă a Ministerului Afacerilor Externe urmând să se deplaseze în destinațiile cele mai solicitate din punct de vedere consular – Italia, Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie, Austria, Belgia şi Grecia – pentru a prezenta comunităților româneşti locale, beneficiare ale programelor respective, sistemul de servicii consulare „E-Cons”. Această campanie are rolul de a explica direct cetăţenilor români întreaga gamă de servicii consulare modernizate și informatizate care le stau la dispoziţie sau se află în curs de implementare, astfel încât platforma „E-Cons” să fie folosită cât mai efficient, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.