Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Cu ANRP, la DNA

Bucureşti: Cu ANRP, la DNA

DISTRIBUIȚI

135505 – 16032015  – Toti cei care au facut parte in perioada 2009-2011 din Comisia centrala pentru despagubiri din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) vor fi audiati la DNA in dosarul in care Horia Georgescu, presedintele Agentiei Nationale de Integritate (ANI), a fost adus cu mandat, luni dimineata, la sediul central al DNA.

A fost adus cu mandat la sediul DNA pentru audieri si deputatul PNL Theodor Nicolescu, fost vicepresedinte al Comisiei centrale pentru Despagubiri din ANRP in perioada investigata.

De asemenea, a venit la audieri si Ingrid Zaarour, fost presedinte al ANRP in perioada cercetata.

Din comisia de despagubiri a ANRP facea parte in 2010 si deputatul UDMR Marko Attila, pentru care DNA a cerut si Camera Deputatilor a votat arestarea preventiva inca din luna decembrie. Mandatul nu poate fi pus in aplicare pentru ca Marko Attila este plecat din tara.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA fac cercetari pentru abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave.

Potrivit surselor citate de televiziunile de stiri, dosarul a fost deschis ca urmare a unor sesizari facute de actuala conducere a ANRP, in baza unor rapoarte ale Curtii de Conturi.

În ianuarie 2015, Guvernul Romaniei – Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a sesizat DNA cu privire la faptul ca prin Decizia din octombrie 2013 a Curtii de Conturi a Romaniei s-a dispus reevaluarea dosarelor in care s-au acordat despagubiri in perioada 2009-2011.

Curtea de Conturi a constatat ca rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despagubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerintele Standardelor Internationale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piata a imobilelor.

Curtea de Conturi a Romaniei a obligat presedintele ANRP sa verifice toate rapoartele de evaluare care au stat la baza al caror cuantum de despagubiri depasea valoarea de 500.000 lei.

In baza deciziei Curtii de Conturi a Romaniei si in urma reevaluarii a 452 de dosare s-a constatat ca intr-un numar de 94 de dosare, valoarea stabilita initial a fost cu peste 20% mai mare.

In aceste conditii, ANRP a sesizat DNA.

Horia Georgescu a ocupat functia de secretar general in cadul ANRP intre anii 2008-2012, dupa care a devenit presedinte al ANI. El a facut parte din Comisia de Stabilire a Despagubirilor din cadrul ANRP, comisie din care a facut parte si Alina Bica. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.